În perioada 18 martie – 8 aprilie 2014, British Council organizează la Iaşi cea de-a patra ediție a proiectului „British Documentary”. Proiecțiile celor 10 filme documentare incluse în programul acestei ediţii vor avea loc la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iaşi, de la ora 18:00.
Documentarele prezentate au fost incluse în selecţia Festivalului de Film Documentar Grierson din Marea Britanie. Ca și în edițiile precedente, temele abordate variază de la moartea legendei muzicii John Lennon, la conversațiile secrete care au dus la sfârșitul apartheidului în Africa de Sud, la fizica modernă și cosmologie şi până la revolte și aspecte ale politicii din Marea Britanie.
Cea de-a doua seară de proiecţii documentare va combina fascinanta cultură indiană cu periculoasa comunitate infracţională a Londrei şi va avea loc sâmbătă, 22 martie.
Filmul este subtitrat în limba română, iar intrarea este liberă, în limita locurilor existente. Acest documentar, care te ține cu sufletul la gură, dezvăluie secretele Calcuttei și ale comunității bengaleze din Londra grație unui personaj absolut uimitor, Rajesh Ji, reprezentantul cheie al unei noi specii de investigatori temerari care a apărut în India pentru a duce la capăt acțiuni pe care poliția coruptă nu reușește să le finalizeze. Altfel, Rajesh mai poate fi descris ca fiind un detectiv supraponderal, îndrăzneț și obsedat de dans. Amestecând muzica și dansul cu viețile grele ale clienților, acest documentar cu caracter original aruncă o privire ludică, dar totuși critică, asupra Indiei moderne și asupra diasporei indiene, prin prisma criminalității. Întrebarea cea mai importantă pe care o ridică acest film este ce se întâmplă atunci când populația își pierde încrederea în poliție și autorități?