Universitatea Aristotel din Salonic organizează o şcoală de vară în campusul din Kalandra, Halkidiki, Grecia, situat în apropierea oraşului Salonic şi a siturilor arheologice din Dion, Vergina şi Muntele Athos.
Cursurile se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, în perioada 30 iulie – 12 august 2014.
La aceste cursuri se pot înscrie studenți, indiferent de specializare, interesați de următoarele domenii: filosofie greacă, istoria şi arheologia Greciei, drama istorică, tehnologia antică, arhitectură şi tehnologie, astronomie şi mitologie.
În fiecare zi, profesorii și formatorii de la Universitatea Aristotel vor susține un curs de 5 ore, apoi cursanții vor avea posibilitatea de a participa la diverse prelegeri și activități culturale, dar și la un curs de limba greacă.
De asemenea, se vor organiza vizite turistice şi culturale pe frumoasele plaje din Halkidiki şi la obiective de interes cultural, cum ar fi: Dion, Vergina şi Muntele Athos, menite să îi familiarizeze pe cursanţi cu istoria şi cultura Greciei.
Costul total al stagiului este de 1000 de euro şi reprezintă taxa de participare, cazarea, masa, transportul de la și spre aeroport și două vizite culturale.
Data limită de înscriere este 25 aprilie 2014.
Mai multe informații găsiți AICI.