Compania Capgemini, lider mondial în servicii de consultanţă, tehnologie şi outsourcing, organizează luni, 25 noiembrie 2013, o nouă ediţie a “Zilei Porţilor Deschise” pentru studenţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza.
Cu această ocazie studenţii vor avea ocazia să discute cu absolvenţi care lucrează în prezent în companie şi să afle mai multe informaţii despre oportunităţile de angajare şi dezvoltare profesională oferite de Capgemini.
Evenimentul se va desfăşura în intervalul orar 13:00-15:00 şi va include:
- Prezentarea companiei
- Vizită ghidată
- Coffee Break
- Discuţii cu absolvenţi ai Facultăţilor de Litere şi Economie şi Administrarea Afacerilor care lucrează în companie
Persoanele interesate sunt rugate sa trimită un email la adresa events.ro@capgemini.com în care sa menţioneze numele şi prenumele, numărul de telefon şi facultatea în cadrul căreia studiază.