Tineri juriști în vizită în „capitala” Uniunii Europene

visitors group Luisa Monica MACOVEIÎn perioada 15-17 mai 2013, Asociația Europeană a Studenților în Drept, ELSA Iași a organizat o vizită de studiu instituțională în Bruxelles, „capitala” Uniunii Europene. Din grupul de paisprezece participanți au făcut parte zece studenți ai Facultatii de Drept din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membri ELSA Iași, trei studenți ai Facultății de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara și o studentă a Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Cei paisprezece participanți au beneficiat de această vizită de studiu intituțională la invitația doamnei europarlamentar Monica Macovei, fost Ministru al Justiței și de asemenea invitat la Școala de Vară „Freedom of Speech”, organizată în vara anului 2011 de către ELSA Iași. În cele trei zile participanții au avut ocazia de a vizita și de a cunoaște mai îndeaproape instituțiile Uniunii Europene precum Parlamentul European și Comisia Europeană dar și de a participa activ în dialoguri despre probleme juridice de actualitate cu doamna europarlamentar .

 

Intrarea Romaniei în Uniunea Europeană a implicat o serie de modificari substanțiale în viața cetățenilor români. Asimilarea optimă a acestor schimbari nu se pot realiza decât în măsura în care sunt înțelese modul de functionare și rolul Uniunii Europene.foto3

 

Cele trei zile ale deplasării la Bruxelles au avut un program extrem de atractiv pentru orice tânăr jurist. Astfel, chiar în prima zi, participanții au vizitat sediul și membrii din conducerea ELSA Internațional, actualmente cea mai mare asociație a studenților la drept din întreaga lume, rețeaua acesteia numărând peste 38.000 de membri din peste 200 de facultăți și din peste 40 de țări.

 

Experiența a continuat în cea de a doua zi cu vizita Muzeului Parlamentului European: Parlamentarium, unde studenții au avut ocazia să observe și să-și consolideze cunoștințele despre Uniunea Europeană într-un mediu plăcut și interactiv. În continuarea a urmat vizita Parlamentului European și prezentarea acestuia realizată de către doamna Mariana Cosac, responsabil pentru sectorul românesc al Unităţii de Vizite la Parlamentul European și domnul Mihai Manoliu, reprezentant al României în Comitetul Economic şi Social European şi bineînţeles, de doamna Monica Macovei. Discuțiile cu doamna europarlamentar Monica Macovei pe diferite teme juridice au fost extrem de constructive și atractive pentru cei paisprezece studenți participanți. În cea de a treia zi participanților li s-a oferit șansa de a luat contact cu instituția Comisiei Europene, asistând la o prezentare a acesteia la sediul din clădirea Charlemagne.

 

foto4Bineînțeles, că orice călătorie făcută pe un tărâm stăin, nu putea să lipsească descoperirea a ceea ce ține de cultura și cotidianul Belgiei. Pe lângă programul academic, tinerii au avut parte și de un program social care a făcut ca cele trei zile să nu fie uitate prea curând de către cei ce le-au trăit în cadrul acestui eveniment. Vizita în Grand Place, vizitarea clădirii Primăriei Bruxelles, Muzeul de Ciocolată, Atomium dar și celelalte atracții ale orașului au confirmat reușita acestei vizite în capitala Belgiei.

 

Cu siguranță, acest grup de studenți nu va uita prea curând experiența de care a avut parte în Bruxelles, iar programul academic la care au participat le-a îmbunătățit cunoștințele și le-a schimbat viziunea asupra a ceea ce înseamnă Parlamentul European și Uniunea Europeană. După o vizită de studiu similară în anul 2012, Asociatia Europeană a Studentilor în Drept (ELSA), filiala Iași a organizat în cursul acestui an universitar cea de a doua vizită instituțională la Bruxelles, dintr-un total de trei organizate la nivel național de rețeaua ELSA România, continuând să ofere oportunități naționale și internaționale membrilor săi și de asemenea colectivității studenților la Drept din Iași și din întreaga țară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.