Sute de elevi vizitează astăzi universitatea și standul UAIC de la RIUF

Sute de elevi de liceu din Iași și din județele Bacău, Suceava, Vaslui, Botoșani au vizitat astăzi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și au aflat informații despre oferta de admitere, istoria universității și oportunitățile care li se oferă studenților UAIC.

Și anul acesta, în cadrul târgului internațional al ofertelor academice RIUF, Universitatea Alexandru Ioan Cuza și-a prezentat la propriul stand oferta academică elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. Vizitatorii s-au arătat interesați în număr mare de oferta UAIC, până la orele 14.00, aproximativ 1000 de persoane vizitând standul universității.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza va continua și în perioada următoare campania de informare cu privire la oferta de Admitere 2013 – Licență și Master, cei interesați putând să viziteze, în grupuri organizate, universitatea și cele 15 facultăți. De asemenea, oferta actualizată privind admiterea 2013 poate fi accesată pe site-ul de admitere – http://admitere.uaic.ro

Elevii interesați de participare în programul „Vizitează Universitatea” se pot adresa Departamentului MEDIA, urmând instrucțiunile de pe această pagină.

Leave a Reply

Your email address will not be published.