Vineri, 16 noiembrie, la ora 12.00, în Sala Senat a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, va avea loc o dezbatere pornind de la volumul Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact, coordonat de Mihaela Miroiu şi apărut recent la Editura Polirom.
Vor participa, alături de coordonatoarea volumului: Anton Carpinschi, Mihai Dinu Gheorghiu, Bogdan Constantin Mihăilescu şi Adrian Şerban.
Amfitrion: Nicu Gavriluţă
Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact, apărut în colecţia „Collegium. Ştiinte politice”, dar şi în ediţie digitală, reprezintă o remarcabilă analiză sistematică a ideologiilor politice vehiculate în prezent şi a modului în care configurează acestea eşichierul politic.
Volumul prezintă fiecare ideologie în parte după o primă abordare globală din perspectivă etică şi sînt trecute în revistă semnificaţiile, originile şi istoria ideologiilor, evoluţia lor după 1989, precum şi mişcările şi politicile pe care le-au generat.
Ideologiile şi impactul lor politic sînt discutate atât la scară mondială şi europeană, cît şi din perspectivă românească, pentru a le oferi cititorilor o imagine cît mai cuprinzătoare. Lucrarea se adresează studenţilor de la ştiinţe politice, iar prin tematica de actualitate pe care o abordează, politologilor şi analiştilor politici, politicienilor, persoanelor implicate în mişcări civice sau chiar publicului larg interesat de subiect.
Din cuprins:
Ideologii politice: o perspectivă etică • Liberalismul • Social-democraţia • Feminismul • Creştin-democraţia • Conservatorismul • Ecologismul şi ideologiile verzilor • Libertarianismul • Globalizarea şi globalismul • Multiculturalismul • Anarhismul • Populismul • Comunismul • Extrema dreaptă • Fundamentalismul religios
Mihaela Miroiu este prof. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice SNSPA, Bucureşti. A iniţiat studiile de gen la nivel masteral (1998) şi doctoratele în ştiinţe politice în România (2000). Aria sa de cercetare cuprinde teorii politice feministe, etică politică, ideologii politice şi politici de gen. Coordonează colecţia „Studii de Gen” a Editurii Polirom. A publicat 12 cărţi, printre care la Editura Polirom: Convenio. Despre natură, femei şi morală (2002), Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004), Dincolo de îngeri şi draci. Etica în politica românească (2007). A editat şi coeditat alte 10 volume, între care la Editura Polirom: Patriarhat şi emancipare în istoria gîndirii politice româneşti (2002) şi Lexicon feminist (2002).
Eveniment organizat în cadrul proiectului „Civil Society and the State. Analyzing Public Debates on Gender and Environmental Issues in Post-Communist Romania”, finanţat prin programul CNCSIS – Idei, PN-II-ID-PCE-2011-3