30 de studenţi de la Facultăţile de Informatică, Economie şi Administrarea Afacerilor, Litere şi Matematică au vizitat compania Continental Automotive Romania SRL în cadrul evenimentului Open Day organizat de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Studenţii au putut vizita mai multe departamente în care se dezvoltă şi se testează produse şi tehnologii utilizate de cei mai mari producători de maşini din lume. După vizitarea companiei, studenţii au putut afla de la reprezentanţii Departamentului de Resurse Umane care sunt oportunităţile de care pot beneficia în cadrul companiei, atât din timpul studenţiei cât şi pe mai departe, ca angajaţi ai companiei. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului european “Managementul comunicării cu alumni pentru instituţii de învăţământ superior din România”.
Continental reprezintă unul dintre principalii furnizori de produse şi tehnologii pentru producătorii auto. În România compania are aproximativ 10.000 de angajaţi, divizia din Iaşi bazându-se în principal pe componenta de cercetare-dezvoltare. Managerul local al companiei Continental Automotive Romania SRL, domnul Marius Lupu le-a prezentat studenţilor prezenţi structura companiei şi particularităţile activităţilor pe care aceasta le desfăşoară în Iaşi, făcând inclusiv o legătură între competenţele dobândite de studenţi în timpul facultăţii şi cerinţele companiei de la viitorii săi angajaţi: „Bazaţi-vă pe înţelegerea conceptelor fundamentale din informatică, nu pe tehnologii, care sunt în continuă schimbare”, i-a sfătuit acesta pe studenţi.
Tot în cadrul evenimentului, studenţii au aflat cum pot aplica pentru o bursă privată oferită de companie, cum îşi pot realiza aici, în cadrul unui internship, lucrarea de licenţă şi cum pot obţine un stagiu de practică pe timpul vacanţei de vară. În final, cei prezenţi au putut afla chiar de la o absolventă a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Giorgiana Sopcu, cum e să fii angajat al companiei.
Continental îşi va deschide din nou porţile pe 28 aprilie când va avea loc a-6-a editie a evenimentului Ziua Portilor Deschise, eveniment ce se adresează tuturor studenţilor, dar şi profesioniştilor din domeniile software, hardware şi mecanică, dornici să cunoască provocările şi noutăţile oferite de industria auto globală.
Evenimentul a făcut parte dintr-o serie de astfel de Open Days ce vor fi organizate în următorii doi ani, în cadrul proiectului “Managementul comunicării cu alumni pentru instituţii de învăţământ superior din România“. “Sperăm ca viitorii noştri absolvenţi să găsească în evenimentele de acest tip pe care universitatea le organizează sprijinul de care au nevoie pentru o carieră de succes”, a declarat prorector prof.univ.dr. Carmen Crețu, coordonatorul proiectului din cadrul UAIC.
Proiectul urmărește integrarea mai facilă a studenților din anii terminali și a absolvenților pe piața muncii, îmbunătățirea legăturii dintre universitate și angajatori, precum și menținerea legăturii dintre absolvenți și universitate mult timp după absolvirea facultății. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Novensys Corporation, partenerul IT și Gold Agama Consulting, partenerul de comunicare.