În sport, iubirea se traduce cu termenul de „pasiune”. Şi chiar dacă ştim cu toţii că „unde dragoste nu e, nimic nu e”, poate sportivii înţeleg acest lucru cel mai bine: acolo unde nu există pasiune pentru sport, există nici performanţă, nici motivaţie pentru antrenamentele grele sau ancoră psihologică în timpul competiţiilor. Am vorbit cu Vladuț-George Simionescu, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi campion european la judo, despre pasiunea pentru sport.

360.uaic.ro: Din clasa întâi ai început să practici Judo, cum se manifesta pe atunci această pasiune?
Vladuț-George Simionescu: De mic eram foarte agitat și nu aveam ocupație, mă băteam cu sora mea, dar bătăi din acelea cu vânătăi și cu ochi umflați, lua și ea, dar mai luam și eu câteva, fiind mai mic decât ea. Pe atunci m-a văzut un antrenor din cartier și m-a chemat la sală. Așa a început totul. De micuț am participat la concursuri, primul a fost în Austria, aveam vreo opt-nouă ani, și acolo am luat medalia de bronz.
 
360.uaic.ro: Care este volumul de muncă necesar pentru a ajunge să-ți strălucească o medalie la gât?
Vladuț-George Simionescu: Imaginează-ți cincisprezece ani din viață cu câte cinci ore de antrenament pe zi. Judo-ul este un sport foarte complex, noi putem face orice, ne putem pregăti cu orice, putem face și alergare, și forță, și acrobatică, putem să jucăm și fotbal, ori baschet, diversificăm tot timpul. În mod normal avem un antrenament de pregătire pe zi și unul de judo. Este foarte, foarte multă muncă, deși practic acest sport din clasa întâi, performanțele abia acum au apărut, în perioada de după liceu, până atunci au fost concursuri de pregătire. Foarte multă muncă și foarte multe sacrificii, mi-am sacrificat toată copilăria, adolescența, și chiar și acum fac unele sacrificii.

360.uaic.ro: După acea operație la genunchi, de la începutul anului trecut, te-ai gândit să renunți?
Vladuț-George Simionescu: Nu, nici prin cap nu mi-a trecut, și acum dacă m-aș accidenta, aș sta, aș face recuperarea de două-trei luni, mi-aș reveni și aș continua.  Sunt unele momente în care dai de greu și zici: ”Mamă, de ce m-am apucat eu de asta!?” dar după aceea îți pare rău și îți dai seama că greșești cu ceea ce spui. Pentru că sunt lucruri frumoase care ți se întâmplă, chiar dacă ai sacrificat multe.

360.uaic.ro: La ce îți zboară gândul atunci când ești medaliat pe podium?
Vladuț-George Simionescu: Mă gândesc la faptul că munca mea a fost răsplătită, când ești pe podium încerci să profiți de momentul acela la maximum. Sunt momente foarte speciale, mă trec fiorii, câteodată, la concursurile foarte mari și foarte importante, mai ales dacă îți cântă și imnul!

360.uaic.ro: Ce le spui studenților de la ”Cuza” care au o pasiune, dar renunță la ea din diverse motive?
Vladuț-George Simionescu: La pasiuni nu se renunță niciodată, dacă îți place ceva trebuie să faci acel ceva până la capăt. Eu iubesc sportul acesta și o să renunț la el doar atunci când voi fi în cârje și nu o să mă mai pot mișca. La pasiuni și la ceea ce îți place să faci nu se renunță niciodată, orice ar fi și s-ar întâmpla.

Citiţi interviul complet aici