Lumea din jurul nostru ne oferă exemple numeroase despre sisteme aparent opuse, cu proprietăţi diferite, asamblate totuşi în arhitecturi minunate. Fără să greşim, putem spune că opusele se atrag. Planete şi stele plutesc în vidul cosmic, munţi se pierd în mare, sarcini pozitive sunt atrase de către sarcini negative. Chiar unităţile fundamentale ale materiei, atomii, sunt formate din părţi opuse: nuclee pozitive sunt înconjurate de particule negative, electronii.

Toate aceste asambluri de componente opuse sunt ţintue împreună de catre forţe care mediază în general interacţiunile în sisteme fizice. Echilibrul observabil în tot ceea ce ne inconjoară, de la Universul vizibil la particulele elementare, poate fi explicat folosind patru interacţiuni fundamentale: gravitaţionale, electromagnetice, nucleare tari şi nucleare slabe.

În lumea lucrurilor mici, cum ar fi atomii şi moleculele, forţa fundamentală preponderentă este forţa electromagnetică. Ea face ca sisteme atomice încărcate pozitiv să fie atrase de sisteme negative, conducând la asambluri legate relativ puternic. Putem înţelege astfel stabilitatea unor cristale sau a unor tipuri de roci. De asemenea, consecinţele manifestarii forţei electromagnetice fac posibile majoritatea aspectelor legate de lumea modernă, de la producerea şi utilizarea energiei electrice până la investigaţii medicale de precizie.

Însă probabil cel mai frumos aspect legat de faptul că opusele se atrag este însăşi existenţa lumii vii, aşa cum o cunoastem noi pe planeta noastră. Cu tărie controlată şi puternic caracter reversibil, forţe electromagnetice speciale (de exemplu forţele Van der Waals), sunt responsabile de stabilitatea unor construcţii supramoleculare caracteristice numai lumii vii. Se pot aminti aici proteinele şi acizii nucleici, arhitecturi unice fără de care lumea vie nu poate exista şi evolua.

Ionuţ Topală este asis.univ.dr. la Facultatea de Fizică şi câştigător competiţiei de comunicare în ştiinţă Famelab 2009.