Gala team ADventure

Se apropie Gala team ADventure – Festival Concurs de Strategie Publicitară şi Relaţii Publice, eveniment marca PRIME Iaşi. Gala va avea loc marţi, 15 noiembrie în Aula Magna „Mihai Eminescu” începând cu ora 10:00. Proiectul este structurat pe trei etape: Lansarea, Conferinţa şi ultima etapă, Gala team ADventure.

Cele nouă echipe participante la team ADventure au avut la dispoziţie trei săptămâni pentru a concepe o strategie pentru rezolvarea studiilor de caz oferite de către partenerii EXONIA, ICAR TOURS şi EDUCATIVA. La Gală participanţii îşi vor prezenta strategiile în faţa unui juriu de specialitate, iar cele mai bune proiecte vor fi premiate. Pentru fiecare studiu de caz în parte se va oferi un premiu din partea partenerului şi un premiu din partea juriului.

Anul acesta team ADventure vine cu o provocare, concursul Naive ADventure. Cei înscrişi în concurs au trimis pe adresa naiveadventure@primeiasi.ro idei de promovare a sucului Naive în rândul studenţilor. La Gală, Vali Tătar va oferi un premiu pentru cea mai creativă idee.

În plus, dacă sunteţi interesaţi să aflaţi ce metode, strategii şi soluţii au găsit studenţii pentru studiile de caz, veniţi la Gala team ADventure.

Noutăţile din cadrul proiectului team ADventure le aflaţi AICI.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.