Miercuri, 8 iunie 2011, reprezentanții Universității “Alexandru Ioan Cuza”, însoțiți de un un voluntar al Organizației “Salvați Copiii” Iași, au vizitat ultimele patru instituții de învățământ incluse în campania “Ajută-i să învețe”. Cu această ocazie, copiii înscriși la cursurile grădinițelor și școlilor cu clasele I-VIII din localitățile Hadâmbu și Picioru Lupului au primit rechizite, cărți și jucării dăruite de studenții, profesorii și angajații Universității “Alexandru Ioan Cuza”. Potrivit cadrelor didactice prezente, materialele donate se vor dovedi a fi de un real folos în desfășurarea procesului educațional, odată cu începerea noului an școlar 2011-2012.
Evenimentul a încheiat campania “Ajută-i să învețe”, având ca principal obiectiv îmbunătățirea condițiilor de studiu ale copiilor din câteva zone rurale defavorizate, arondate județului Iași. Activitatea a avut, în total, 1500 de beneficiari direcți din 5 grădinițe și 5 școli, aflate în localitățile Holboca, Țuțora, Chicerea, Oprișeni, Hadâmbu și Picioru Lupului.
Sfârșitul campaniei “Ajută-i să învețe” marchează deopotrivă și finalizarea primei ediții a proiectului “Zilele Voluntariatului la UAIC”. Mesajul pro-voluntariat a fost transmis și prin intermediul conferinței susținute de Leslie Hawke (“13 reasons why you should bother”) și a acțiunii “Ecologhează-te”.
Proiectul a presupus, în total, 900 de ore de voluntariat din partea celor aproximativ 400 de studenţi, profesori şi angajaţi UAIC implicaţi în eveniment. Acesta figurează în calendarul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, organizată sub egida Anului European a Voluntariatului 2011.
Organizatorii Zilelor Voluntariatului la UAIC doresc să mulțumească și pe această cale tuturor colaboratorilor și partenerilor interni și externi, pentru contribuția consistentă adusă la punerea în practică a proiectului. Implicarea lor necondiționată a contribuit, în bună măsură, la succesul acestei inițiative.
Vezi o galerie foto cu momente din timpul donării de materiale: