Peste tot în Europa, „criza economică” a făcut victime. Nici o ţară nu a scăpat de şomaj, falimente, prăbuşiri de bursă, crize imobiliare sau restul simptomelor care au însoţit epidemia răspândită pe tot continentul. Dar oare atunci când aude de „criză economică”, un român înţelege acelaşi lucru ca un francez? Dar un francez şi italian – „criza” înseamnă pentru ei acelaşi lucru?

Acestea au fost câteva din întrebările de la care au plecat cercetători ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, alături de colegi din Grecia, Franţa şi Italia, în realizarea unui studiu despre percepţia „crizei” în Europa. Apărută recent în „Les cahiers internationaux de psychologie sociale” , cercetarea a avut în centru aşa-numitele „reprezentări sociale” asupra crizei în patru naţiuni diferite (români, francezi, italieni şi greci), pentru trei categorii sociale distincte (mici întreprinzători, angajaţi în sistemul bancar şi studenţi).

Spre surprinderea lor, cercetătorii au descoperit că în toate cele patru naţiuni, în ciuda situaţiilor economice şi a contextelor sociale diferite, cea mai mare temere legată de criza economică este identică: şomajul. Acesta a fost cuvântul cel mai des şi mai rapid menţionat atât în răspunsurile românilor, cât şi în ale grecilor, italienilor şi francezilor. Studiul a relevat totuşi diferenţe semnificative între naţiunile menţionate, în ceea ce priveşte înţelegerea, descrierea sau explicarea criza – percepţii care, la rândul lor, au determinat modalităţi cultural diferite de a înfrunta recesiunea economică.

„Dintotdeauna, oamenii au acţionat după realităţile din cap, şi nu după realităţile de fapt. Această realitate invidiuală, reconfigurată social, este ceea ce noi numim, după teoria lui Serge Moscovici, „reprezentare socială” – adică o structure de opinii, atitudini şi credinţe legate de un obiect şi răspândite la nivelul societăţii. Un fel de mini-teorii ale unei colectivităţi asupra unor concepte răspândite”, a explicat Luminiţa Iacob, coordonatorul echipei ieşene, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.

Studiul a fost realizat pe trei categorii diferite: mici întreprinzători, angajaţi ai băncilor şi studenţi din domeniul economic. Acestora li s-a cerut să spună primele cinci cuvinte la care se gândesc după ce aud cuvântul „criză”, să le ierahizeze în ordinea importanţei şi să motiveze în scris alegerea fiecare cuvânt.

Principala concluzie a studiului a fost aceea că „şomajul” este cea mai menţionată şi cea mai temută consecinţă a crizei, împărtăşită de toate naţiunile şi toate categoriile studiate. Explicaţia acestuia însă, precum şi efectele lui imediate, sunt sensibil diferite. Francezii, de exemplu, se gândesc automat la bănci, ceea ce i-a determinat pe autorii studiului să concluzioneze că pun un accent puternic asupra rolului jucat de bănci în criză. Grecii asociază şomajul cu sărăcia, iar italienii cu lipsa banilor, sărăcia fiind pe locul doi.

Românii au preferat „hazul de necaz”

În ceea ce îi priveşte pe români, aceştia se disting prin faptul că în nucleul reprezentării, “şomajul” este surclasat de “bani”. Altfel spus, deşi cuvântul „şomaj” a apărut mai des menţionat în răspunsurile românilor, cuvântul „bani” este cel care a aprăut mai repede în mintea respondenţilor români. Profesorul Luminiţa Iacob crede că una dintre cauze ar putea fi nivelul macro-economic: „În momentul colectării datelor [octombrie 2009 – n.r.], PIB-ul anual pe locuitor era în Franţa de 30.000 euro şi în România de 5.380 de euro”.

Atitudinea subiecţilor români în faţa crizei a fost cea de „haz de necaz”, după cum a reieşit din discuţiile libere dintre participanţii la studiu şi cercetătorii ieşeni. La o bere, sau la o cafea, oamenii argumentau că la noi nu are să fie la fel de rău în criză, că „tot răul spre bine”, deoarece „ceea ce nu te omoară, te întăreşte” şi până la urmă criza ar avea chiar beneficii: „reprezintă o bună modalitate de selecţie naturală”, sau „se redescoperă micile bucurii ale vieţii care nu ţin de bani”. Autorii studiului subliniază faptul că “haz de necaz” era acoperitoare doar pentru momentul (octombrie – noiembrie 2009), perioadă în care în România se acredita ideea că ţara noastră ar fi depăşit deja criza, scăderea PIB-ului era cosmetizată din cauza alegerilor prezidenţiale, în timp ce în Franţa se trecuse deja la masuri economice.

Studenţii – cei mai puţin afectaţi

Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre o viziune unitară românească asupra crizei, deoarece au apărut diferenţe semnificative între categoriile sociale distincte studiate.

De exemplu, din răspunsurile angajaţilor în bănci, mai precis din lipsa unor termeni de natură personală, se poate deduce faptul că aceştia nu par foarte atinşi de criză. Recesiunea înseamnă ceva ce afectează întreprinderile, creditele, preţurile şi salariile, generând şomaj. Un aspect interesant este faptul că printre cuvintele menţionate de angajaţii băncilor nu se regăsesc tocmai cuvintele „bancă” sau „bănci”, ceea ce i-a determinat pe realizatorii studiului să sugereze că aceasta poate fi şi o strategie de deculpabilizare în ceea ce priveşte rolul băncilor în declanşarea acestei crize modinale cu debut financiar.

La polul opus se află micii întreprinzători români, care au resimţit criza la un nivel foarte personal. Jumătate din termenii enunţaţi de aceştia au o temă emoţională sau personală. Prof. Luminiţa Iacob explică: „Micii întreprinzători văd criza ca o provocare nu doar profesională, ci mai ales existenţială. Din studiu s-a desprins că aceştia sunt îngrijoraţi mai ales de presiunea de a menţine afacerea, de a supravieţui. Termenii folosiţi se referă în mare parte la situaţia personală şi apar deseori evocări legate de stres şi de înşelăciune, percepute în legătură cufactorul politic şi autorităţi.”

Dintre toate cele trei categorii, studenţii se arată ca fiind cei mai puţin afectaţi de criză. Aici intervine aşa-numitul concept de „distanţă făţă de obiect”, o măsură a implicării şi experienţei directe cu un anumit fenomen, concept etc. Studiul pune în evidenţă faptul că acest factor influenţează foarte mult percepţia celor intervievaţi. Astfel, studenţii români, care prezintă ce mai mare distanţă faţă de obiect, au în acelaşi timp cea mai detaşată viziune asupra crizei. Termenii folosiţi de aceştia urmăresc mai degrabă o perspectivă teoretică asupra crizei economice: determinarea originii şi debutul criezi (referinţă la Statele Unite), relaţii de ierahie sau de cauză-efect.

Din acest punct de vedere, studenţii români nu sunt deloc atipici. O ultimă concluzie a studiului a fost aceea că, atât la români, cât şi la greci, italieni şi francezi, studenţii sunt categoria socială care pare cel mai puţin afectată de criză. „Studenţii s-au dovedit a fi un grup distinct în toate cele patru ţări, o structură foarte bine conturantă, cu o bună cunoaştere a teoriei şi absenţa implicării psihologice”, a concluzionat prof.univ.dr. Luminiţa Iacob.

Citiţi şi concluziile detaliate pentru restul ţărilor:

[divider]

La représentation sociale de la crise économique dans quatre différentes pays européens
Ida Galli
Ivana Markova
Boumédienne Bouriche
Roberto Fasanelli
Maria Geka
Luminita Iacob
Gheorghe Iacob