Studenții și elevii din toată țara, au trecut printr-o etapă de pregătire care s-a desfășurat în perioada 1 martie 2011 – 20 mai 2011. În cadrul acestei etape, secțiunea de Tehnologii Web și-a propus să îi aducă pe cei mai buni dezvoltatori Web la finala de la Iași. În finală, cele 6 echipe calificate urmează să îşi prezinte aplicația realizată. La secțiunea de Algoritmică și Programare, participanții au avut de rezolvat seturi de probleme tip Olimpiada Națională de Informatică, iar la Artă Digitală au fost trimise propuneri ale unor soluții de design grafic.
Concursul a fost intensiv promovat în toată țara prin intermediul unei caravane care, pornind din Iași, a ajuns să susțină prezentări și să distribuie materiale promoționale în toate colțurile țării: Galați, Brăila, Constanța, București, Brașov, Cluj, Arad, Timișoara, Craiova și Sibiu. F11 a fost vizibil prin peste 20 de partenerii media, precum și prin platforme web sociale (Facebook,
Twitter, Slideshare). În total s-au înscris 917 participanti, grupați în 446 de echipe (de 1-3 studenți și/sau elevi). Tehnologiile Web au reprezentat interes pentru 72 de elevi și studenți, grupați în 32 de echipe, Algoritmica și Programarea a avut 733 elevi și studenti înscriși în 367 de echipe iar la Arta Digitală au fost 112 elevi și studenți structurați în 47 de echipe.
Cele mai multe echipe participante s-au înscris din Iasi (în număr de 65), urmate apoi de cele din București (în număr de 42), și din Constanța, Brăila, Galați și Roman (unde numărul de echipe înscrise
variază între 19 – 37). Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Piatra Neamț, Bacau, Botoșani si Ploiești au fost prezente cu un număr de 7- 19 echipe. La secțiunea Artă Digitală, participanții au avut de realizat atât proiecte care să abordeze viața de student – pe baza unui “Ghid de supraviețuire ” scris de unul dintre absolvenții Facultății, cât și un muzeu virtual cu obiecte 3D. La Tehnologii Web, candidații au avut de format echipe și realizat aplicații complexe, atât pentru desktop, cât și pentru dispozitive mobile. La Algoritmică și Programare, au fost create probleme care să pună la încercare logica și perspicacitatea pentru a aduce soluții cât mai eficiente.
Din toți candidații înscriși, s-au calificat în finală cei mai buni 50 de elevi și studenți: 11 echipe la secțiunea Algoritmică și Programare, 6 echipe la Tehnologii Web și 8 echipe la Artă Digitală. Procesul de
evaluare a fost transparent, participanții primind observații scrise și calificative de la fiecare membru din comisie, prin intermediul sistemului de management al conferințelor EasyChair. La Algoritmică, evaluarea s-a realizat automat, la standardele Olimpiadei Naționale de Informatică. Începând de joi, 26 mai, Facultatea de Informatică și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
vor fi gazdele celor mai talentați tineri – liceeni, studenți și absolvenți de facultate – în domeniul informaticii (Computer Science). Aceştia își vor demonstra abilitățile de viitori specialiști în probe de Fast
Development, Fast Insight și Fast Creativity, în funcție de secțiunea la care s-au calificat. În data de vineri, 27 mai, în intervalul 11:00—18:00 publicul va putea participa la expoziția F11 Competition din Sala Paşilor Pierduți, care va găzdui lucrările participante ale finaliștilor din cadrul secțiunii de Artă Digitală și standuri ale companiilor partenere. Acestea îşi vor prezenta atât proiectele de interes, cât și ofertele de angajare și/sau de efectuare de stagii de practică.
Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 29 mai, începând cu ora 15. Premiile însumate valorează peste 2000 Euro. Vă invităm să fiți alături de organizatori, concurenți și partenerii noștri în cadrul evenimentului F11 Competition. Până atunci, pentru mai multe detalii, accesați situl web al competiției www.fiicompetition.ro/f11.