Agenţia de ştiri studenţească a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a fost nominalizată la Gala Medica – concursul pentru jurnliştii profesionişti din domeniul sănătăţii. Carmen Ciocan, studentă la Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, a fost nominalizată la categoria „Jurnalism de sănătate”, pentru articolul „Viaţa-n colivie”.
Puteţi vota pentru studenta ieşeană pe site-ul http://medicalnet.ro/gala2011/ până la data de 5 iunie 2001, orele 18.00.
Cel care va întruni cel mai mare număr de voturi va obţine premiului publicului. Câștigătorii vor fi premiați în cadrul Galei Medica, eveniment care va avea loc luni, 6 iunie 2011, orele 18,30.
Nominalizările Galei Medica sunt:
Jurnalism de sănătate
Presa scrisă:
1. Carmen Ciocan, Cuzanet, Viaţa-n colivie
2. Revista Medica Academica
3. Cristina Mihăilă, Evenimentul Regional al Moldovei, Cum se câştigă un „salariu nesimţit”. Nababii de la morgă
4. Daniela Arnăutu, Ziarul Ring, Campania “Salvați sănătatea”.
5. Manuela Negulescu, Monitorul Expres de Brașov, Vânaţi, fără a li se explica cum au ajuns în bătaia puştii.
Presă audio-video:
1. Marilena Frâncu, Radio România Actualități
2. Vali Popescu, Antena 1, reportajul “Alexandru Pesamosca, unul dintre marii chirurgic ai României trăiește azi în izolare”
3. Ioana Hasu, Radio France International, Emisiunea Sănătatea FM
4. Cristina Teacă, Europa FM, Un minut de sănătate
Jurnalism online
1. Claudia Spridon, Pagina Medicală, Romania – cea mai mare cohorta de „supravietuitori de lunga durata” cu HIV/ SIDA
2. Ramona Dumitru, www.infertilitate.com, “Prejudecăți, clișee și “perle” despre infertilitate”
3. Alexandra Mănăila, Paginamedicala, “Adevaratele elite medicale se retrag in cochilia lor!”
4. Oana Ciornia, Paginamedicala, “Legea salarizarii unice: hotarare sau ordonanta”