De multe ori aţi vorbit, chiar fără a o denumi astfel, despre o sărăcire spirituală a societăţii sau cel puţin a spaţiului public românesc. Cum se împacă acest fapt cu decizia grupului Humanitas de a deschide, în plină criză, o librărie mare şi elegantă în centrul unui oraş de dimensiunea Iaşului?

Noi, Humanitas, nu putem exista dacă nu îndrăznim şi dacă nu riscăm. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am încrucişa braţele şi am spune e criză, sunt televiziuni care poluează minţile oamenilor, vin generaţii care nu mai vor să citească. Raţiunea noastră de a fi ar dispărea.  Pentru că dacă sunt generaţii care dau senzaţia că nu mai vor să citească, poate vinovaţi suntem şi noi că nu le punem la dispoziţie tot ce au nevoie. Aici e o luptă între televiziune şi ziare pe de o parte, care în mintea mea reprezintă în acest moment factorul poluant al societăţii şi instituţiile autentice şi tradiţionale de cultură care trebuie să contracareze influenţa negativului. Aş spune că până la urmă, toată povestea asta face parte din firescul istoriei omenirii. E o variantă a felului în care se duce lupta dintre bine şi rău, iar lupta asta trebuie dusă. Dacă părăsim toţi câmpul de bătaie, atunci vom fi invadaţi de cei care trag specia în jos. Noi vrem să o tragem puţin în sus.

Dacă ar fi să recomandaţi unui tânăr să aleagă din librăria aceasta o carte care îi va schimba viaţa, la ce titlu v-aţi opri?
[pullquote style=”left”]Există cărţi pe care dacă nu le-aţi citit, aţi trăit degeaba[/pullquote] O, sunt foarte multe, însă recunosc că la un moment dat la o lansare pe care am făcut-o cu ocazia salonului anual de carte Bookfest de la Bucureşti am fost rugat, aşa, pe nepusă masă, să prezint Maestrul şi Margareta a lui Bulgakov, care apăruse într-o traducere nouă. Nu mă pregătisem nicicum. Însă Denisa Comănescu, cea care îngrijea colecţia Raftul Denisei, m-a rugat să vin să spun totuşi două vorbe. Şi atunci mi-a venit în minte să spun asta: există cărţi pe care dacă nu le-aţi citit, aţi trăit degeaba. Maestrul şi Margareta este una dintre ele. Care sunt celelalte, mă veţi întreba, că doar nu e asta singura, şi poate nu e cea mai importantă. Lăsând la o parte Biblia, care e Cartea Cărţilor, multe dintre cărţile europene prezintă această tentaţie, parcă spunând „dacă nu m-ai citit pe mine, ai cam trăit degeaba”.  De curând, Dan C Mihăilescu a făcut o carte al cărei titlu  spune  exact acest lucru: „Cărţile care ne-au făcut oameni”. E o carte specială. Acolo s-au strâns 19 nume care şi-au declinat gusturile, titlurile care i-au înfiinţat ca ceea ce sunt, ca mod de a vedea lumea, de a simţi şi gândi. Şi mai toţi au venit cu o listă sau cu un titlu. Acolo am dat şi eu zece titluri, deci e suficient să deschidem acea carte şi să căpătăm răspunsul la ce m-aţi întrebat.

Vorbeaţi în emisiunea de duminică despre  faptul că pregătiţi un nou jurnal?

[pullquote style=”right”]Eu cred că toată literatura lumii este jurnal[/pullquote]Cred că de fapt am spus un lucru pe care profesorul Eugen Munteanu l-a spus într-o formă foarte interesantă acum, la deschiderea librăriei. Poate că cel mai frumos mod de a ne obiectiva este să ne expunem subiectivitatea. Spre deosebire de partenerul meu de dialog, care pleda în emisiunea despre care vorbiţi pentru pudoare şi pentru nepracticarea acestui gen, eu cred că toată literatura lumii este jurnal. Romanele sunt jurnale mascate. Fără această livrare a experienţei intime a unui scriitor, omenirea ar fi foarte săracă. E o greşeală să-ţi imaginezi că atunci când îţi exprimi subiectivitatea cazi într-o nişă a umanului. Dimpotrivă, aceea e poarta pe care intră toată lumea. Orice jurnal şi orice literatură confesivă e o poartă strâmtă prin care lumea intră apoi pe un teren vast. Ca pe o arenă cu multe intrări. Toate cărţile lumii sunt porţile prin care se intră pe arena numită condiţia umană.

A existat, nu cu mult timp în urmă, în spaţiul public, o pseudo-dezbatere privind Legea Educaţie. Se ştie că tema formării nu vă este străină. Cu toate acestea, vocea dumneavoastră este una dintre cele care au lipsit în această dezbatere.

Nu am fost implicat nicicum. Aş fi răspuns dacă aş fi fost provocat. Nu îmi asum nici o răspundere în treaba asta, pur şi simplu nu a simţit nimeni nevoia să mă întrebe, ceea ce nu cred că e o nenorocire. Am atâtea alte mijloace şi canale la dispoziţie. De pildă, în curând, în emisiunea pe care o fac împreună cu Andrei Pleşu la televiziunea publică vom vorbi o oră despre educaţie şi despre ce înseamnă educaţia la noi, aşa că totul va fi bine. Eu cred totuşi că miza formării oamenilor se joacă pe terenul cărţilor.