Cum a fost în Caravana F11 Competition

Bună, noi suntem echipa „Vik” (Victor Panaite , Sabina Bolboceanu, Ioana Iordachi și Mirela Popoveniuc), jumătate din caravana de promovare a concursului național de informatică F11 Competition. Suntem stundeți la Facultatea de Informatică și nu în  ultimul rând membri ai Asociației Studenților Informaticieni Ieșeni. Implicarea în organizarea acestui concurs o vedem ca pe o ocazie perfectă de a ne dezvolta din punct de vedere profesional, dar și personal. Această Caravană a fost pentru noi o provocare.

Am început călătoria de pe una din cele șapte coline ale Iașului, încărcați cu voie-bună, entuziasm și nu în ultimul rând cu foarte multe bagaje (doar suntem 3 fete). În timpul conceperii unui algoritm eficient de ordonare a acestora, Codrin Dițu (unu din cei 2 coordonatori ai proiectului) ne-a făcut o surpriză: a venit personal să ne ureze drum bun, baftă la prezentări și nu în ultimul rând, distracție plăcută!

Ca să răspundem tuturor întrebărilor pe viu ne-am mobilizat şi am plecat în ţară pentru a promova F11 Competition şi Facultatea de Informatică din Iaşi. Noi suntem echipa care a cutreierat marea, muntele şi capitala. Săptămâna aceasta, după prima zi, ne-am luat numele de Echipa VIK (deoarece această caravană nu a putut fi realizată fără personajul principal, maşina lui Victor, buburuza galbenă, ce are numărul 89-VIK).
Am îmbinat utilul cu plăcutul, ne-am făcut cu plăcere treaba, iar în timpul rămas ne-am şi distrat. Am cunoscut oameni deosebiţi şi locuri superbe, am întâmpinat emoţii şi am învăţat să trecem peste, am fost puşi în situaţii limită şi ne-am descurcat. Toate acestea ne-au unit şi ne-au ajutat să punem bazele unei prietenii frumoase. Cel mai bun exemplu pentru unitatea echipei este faptul că fiecare articol de pe www.blog.fiicompetiton.ro a fost realizat împreună, indiferent de oră, grad de oboseală, sau talentul de a scrie.

Fiecare are o povestioară amuzantă, un loc preferat şi o realizare pe plan personal şi profesional, acumulate în această săptămână.

„La această călătorie mi-a plăcut în primul rând drumul, chiar dacă a fost obositor în unele momente. Un alt punct forte al acestei caravane a fost faptul că mi-am putut dezvolta abilităţile de vorbit în public în faţa mai multor categorii de ascultători. Concluzia personală e că „The funny aproach” dă rezultate favorabile. Astfel am reuşit să mă fac ascultat, creând o atmosferă degajată, publicul adresând întrebări fără reţineri.” – Victor Panaite (an II)

„Am început călătoria cu aşteptări mari, dar această experienţă le-a depăşit cu mult. Îmi doream să văd marea, dar nu mă aşteptăm ca oamenii din Constanţa să fie atât de primitori şi binevoitori. Tot acolo am descoperit domenii ale tehnologiei fascinante de care nu ştiam. Cel mai mult mi-a plăcut să vorbesc şi să povestesc oamenilor despre ceea ce facem noi. Aş avea multe de povestit, dar am să mă opresc la: a fost o experienţă SUPER!” – Ioana Iordachi (an II)

„Pentru mine partea cea mai frumoasă a prezentării a fost sesiunea de întrebări de la final. Mi-a plăcut să văd oameni interesaţi de F11 şi FII şi să le înlătur nelămuririle despre secţiunile, problemele şi evaluarea la F11 sau despre cursurile, căminele sau bursele FII. La sfârşitul fiecărei prezentări am socializat astfel cu elevi sau studenţi într-o atmosferă familială. La capitolul locuri superbe mi-a plăcut să văd marea în martie, să simt briza, nisipul şi să culeg scoici. A fost o experienţă de neuitat cu nişte coechipieri minunaţi.” – Mirela Popoveniuc (an I)

Bună ziua, sunt Sabina Bolboceanu de la Facultatea de Informatică, Iaşi>>, asta am repetat toată săptămâna la telefon, realizând astfel programul zilnic al echipei. Locul care m-a impresionat cel mai mult a fost Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, atât prin stickerele F11 din perioada de teasing, pe care le-am sesizat încă din primele minute acolo, cât şi elevii entuziaşti deja înscrişi în concurs.” – Sabina Bolboceanu (an II)

Mulţumim Facultăţii de Informatică, ASII şi coordonatorilor noştri Codrin Diţu şi Vlad Manea pentru această oportunitate.

Echipa VIK

Leave a Reply

Your email address will not be published.