În luna decembrie, Asociaţia “Societatea Pentru Psihologie” organizează proiectul Bucuria Sărbătorilor de Iarnă pentru ca opt familii nevoiaşe din judeţul Iaşi să se poată bucura de farmecul Crăciunului.
În colaborare cu Centrul Diecezan Caritas, am hotărât să ajutăm aceste familii aflate în sărăcie extremă și cu boli grave adunând donații în bani, jucării, rechizite și alte lucruri ce i-ar bucura pe copiii acestor familii.
Centrul de colectare a fondurilor a fost stabilit în incinta Corpului D al Univesității ”Alexandru Ioan Cuza” unde profesorii şi studenţii facultăţii, dar şi orice alte persoane cu spirit caritabil au avut ocazia să facă donații pentru a ne susține în desfăşurarea proiectului. Cu puţin înainte de intrarea în vacanţă, adică pe data de 14 decembrie, pachetele vor fi distribuite de voluntarii noştri la beneficiarilor şi îi vor colinda după tipicul românesc.
Crăciunul înseamnă pe lângă cadouri, colinde, veselie în sânul familiei şi deschiderea inimii către cei preajma noastră. Simte şi tu bucuria sărbătorilor de iarna alături de SPP!
___
Asociaţia “Societatea Pentru Psihologie” este o organizaţie nonguvernamentală, înfiinţată în aprilie 2004 de către un grup de studenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. Începând cu anul 2007, este membră:
COGNOSIS – Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Stiinţele Educaţiei din România
EFPSA – European Federation of Psychology Students’ Associations
Bucuria Sărbătorilor de Iarnă

Asociaţia “Societatea Pentru Psihologie”

este o organizaţie nonguvernamentală, înfiinţată în aprilie 2004 de către un grup de studenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. Începând cu anul 2007, este membră: