COSMOTE România se implică în viitorul tinerei generaţii şi în susţinerea educaţiei şi performanţei. Astfel, începând din acest an, compania lansează programul Bursele COSMOTE, prin care va oferi 5 burse tinerilor ambiţioşi şi talentaţi.
Acest program de responsabilitate socială organizat sub forma unui concurs se adresează tinerilor absolvenţi ai clasei a XII-a din anul în curs, care au fost admişi într-o instituţie de învățământ superior de stat din România, pe locurile la buget, forma de învățământ zi, indiferent de profil. Valoarea unei burse este de 150 de euro pe lună, timp de 9 luni pe an, pe toată durata studiilor (3-6 ani, în funcţie de profil).