AIESEC – Recrutarea de primavară 2010

În perioada 8 martie – 26 aprilie, AIESEC Iaşi se află în cel de-al 17-lea an de când recrutează tineri pentru a le oferi acestora şansa de a participa în programul Exchange.

Anul acesta recrutarea se desfăşoara sub denumirea “Explore the World Program”. 
Programul presupune stagii de practică internaţionale în patru arii de activitate: tehnică, marketing şi management, educaţională şi de dezvoltare, la  companii din strainătate, unde studenţii au oportunitatea sa lucreze în domeniul  în care vor să îşi construiasca o cariera.

Pentru a deveni membri ai organizaţiei, studenţii trebuie sa completeze un formular de aplicare pe site-ul www.aieseciasi.ro până la data de 16 aprilie, urmând ca mai apoi să susţină un interviu în urma căruia, vor fi selectaţi 90 de tineri.

Mai mult, pe data de 14 aprilie va avea loc în Corpul B al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi un eveniment de prezentare al programului „Explore the World”. Studenţii vor avea posibilitatea să găsească răspunsuri la întrebări şi să se convingă că un stagiu de practică internaţional e decizia cea mai potrivită .


Unul din marile succese ale AIESEC Iaşi a fost acreditarea programului Exchange de către Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Recunoaşterea acestui stagiu măreşte şansele de integrare pe piaţa muncii ale studenţilor şi absolvenţilor şi cu siguranţă îi va atrage în numar cât mai mare să aplice la această oportunitate.

AIESEC este cea mai mare organizaţie de tineri la nivel internaţional, reunind 40000 de membri din peste 100 de ţări şi teritorii. AIESEC reprezintă o platformă  dedicată descoperirii şi explorării potenţialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenţi de schimbare ai lumii de mâine. In Iaşi, AIESEC activează de 16 ani, timp în care a desfăşurat o serie de proiecte dedicate tinerilor şi dezvoltării acestora.


Mai multe informaţii  se gasesc pe site-ul www.aieseciasi.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.