Te macină gândul să-ţi deschizi o afacere sau eşti deja propriul tău patron de mai puţin de trei ani? Acum ai ocazia să afli detalii despre cum poţi pleca în străinătate într-un alt stat al Uniunii Europene pentru a lucra câteva luni cu un antreprenor cu experiență, prin programul „Erasmus pentru Tinerii Antreprenori”.
Vino vineri, 22 mai 2009, la ora 14.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi la prezentarea programului şi stai de vorbă cu reprezentanţii ai Casei de Comerţ şi Industrie Bacău, una dintre cele trei organizaţii intermediare agreate în România de către coordonatoarea programului, EUROCHAMBRES – Asociaţia Europeană a Camerelor de Comerţ şi Industrie.
Programul „Erasmus pentru Tinerii Antreprenori” vizează, pe de o parte, acele persoane („noi antreprenori”) care fie intenţionează să își lanseze propria afacere, fie deja și-au lansat propria afacere in ultimii trei ani şi, pe de cealaltă parte, antreprenori gazdă. Noul antreprenor va dobândi, cu ajutorul antreprenorului cu experiență, cunoştinţe relevante privind înfiinţarea companiei şi administrarea ei, contribuind în acelaşi timp la derularea afacerii acestuia prin munca sa, ideile şi viziunile inovatoare. Afacerile participanţilor în program pot proveni din orice domeniu de activitate.
Atât noii antreprenori cât şi cei cu experienţă trebuie să candideze prin intermediul paginii web a programului, www.erasmus-entrepreneurs.eu, şi să intre în contact cu o organizaţie intermediară cu care doresc să colaboreze. Odată ce părţile implicate cad de acord asupra detaliilor cu privire la vizită (planul de lucru, atribuţii, responsabilităţi etc.), mobilitatea poate începe.
Programul include şi o contribuţie financiară din fonduri europene, între 1.100 şi 560 de euro, în funcţie de ţara de destinaţie, pentru acoperirea costurilor cu transportul şi cazarea. În perioada 2009-2010, sunt prognozate a fi organizate 870 de vizite dar înregistrarea participanţilor în program trebuie finalizată până în decembrie 2009.