Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor împreună cu centrul de recoltare şi transfuzii sanguine Iaşi organizează în perioada 30 martie – 3 aprilie 2009 o campanie de donare de sânge cu numele „Sânge pentru viaţă”.
Zilnic, între orele 8:30 şi 13:30, cei care doresc să facă o faptă bună pot merge în corpul B al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” unde le vor fi făcute analizele necesare, iar după ce vor deveni donatori pot primi şi bonuri de masă în valoare de 58 de RON.
Primul etaj al corpului B era astăzi mai aglomerat decât la data unui examen oral din timpul sesiunii. Zeci de donatori aşteptau în faţa uşii deschise a amfiteatrului cu câte o declaraţie completată în mână. Până la sfârşitul campaniei, organizatorii estimează că numărul donatorilor va fi de ordinul sutelor.
Condiţiile pentru a putea deveni donator sunt:
- vârsta cuprinsă în intervalul 18-50 de ani
- greutate 58-100 kg
- să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale
- femeile să nu fie însărcinate, în perioaqda de lăuzie sau în cea menstruală
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţi 24 de ore înaintea donării
- să nu aibă / să nu fi avut următoarele boli:
- hepatită
- TBC
- sifilis
- malarie
- epilepsie
- bruceloză
- ulcer
- diabet zaharat
- boli de inimă
- boli de piele
- miopie peste (-)6 dioptrii
Imagini de la campania de donare de sânge:
[nggallery id=1]