Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași lansează o oportunitate dedicată studenților care își doresc sprijin suplimentar în parcursul lor universitar. În cadrul proiectului „Program integrat de sprijin psiho-educațional, orientare și mentorat academic pentru creșterea accesului echitabil și prevenirea abandonului universitar – SUPORT+”, cod proiect CNFIS-FDI-2026-F-0589, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2026, se desfășoară un program de mentorat academic între studenți, prin care colegii din ani superiori te pot sprijini în depășirea dificultăților întâmpinate și în adaptarea la viața universitară.
Dacă ești student, masterand sau doctorand în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, te poți înscrie pentru a beneficia gratuit de acest program de mentorat!
Programul presupune întâlniri de mentorat, în cadrul cărora vei putea beneficia de sprijin academic, emoțional și de integrare universitară, în funcție de nevoile tale.
Mentorii sunt studenți din ani superiori, selectați în cadrul proiectului și implicați în activități de formare, care te pot sprijini în aspecte precum înțelegerea unor discipline, organizarea activității academice, pregătirea pentru examene, adaptarea la mediul universitar sau alte dificultăți întâmpinate pe parcursul studiilor.
Înscrierea se realizează prin completarea formularului online până la data de 10 octombrie 2026, inclusiv: https://forms.gle/8YMay6CpQ4Vzobqm6