Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” vă invită, în perioada 28 septembrie – 22 octombrie 2026, la o întâlnire cu lumea botanicii ilustrate din literatura ştiinţifică a secolelor XVIII-XIX.
Într-o vreme în care încă nu exista fotografia ca mijloc de documentare obiectivă a lumii înconjurătoare, artiştii – pictori, desenatori, litografi, gravori – îşi puneau talentul în slujba ştiinţei, lucrând sub atenta supraveghere a botaniştilor sau după indicaţiile precise ale acestora, pentru a realiza reproduceri cât mai fidele ale morfologiei plantelor. Artiştii nu aveau libertatea de a-şi exprima viziunea proprie şi nici nu căutau acest lucru, şi totuşi, în ciuda constrângerilor de execuţie şi de viziune, au reuşit de multe ori să creeze veritabile opere de artă.
Secolul al XVIII-lea este pentru ilustraţia botanică epoca îmbinării dintre artă şi ştiinţă, devenind un instrument esenţial pentru clasificarea şi înţelegerea lumii naturale. Introducerea sistemului de clasificare al lui Carl Linné a schimbat stilul desenelor, punând accent pe detaliile florale. Din punctul de vedere al tehnicii de realizare s-au folosit frecvent gravuri pe hârtie fină, colorate manual cu acuarelă sau guașă pentru o acuratețe și o vivacitate sporită a culorilor.
În secolul al XIX-lea primează nevoia de acurateţe ştiinţifică, iar desenele detaliate fiind vitale pentru taxonomişti şi cercetători, mai ales în condiţiile descoperirii unor specii noi de plante. Progresele în litografie și colorarea manuală permit reproducerea fidelă a nuanțelor și a detaliilor anatomice complexe.
Câteva dintre volumele de referinţă ale genului, produse în aceste secole, pot fi admirate în vitrinele expoziţiei „Herbarium. Arta ilustraţiei botanice din secolele XVIII-XIX”, de la etajul I al sediului central: Pitton de Tournefort, Institutiones rei herbariae (1719), J.J. Rousseau, Recueil de plantes coloriées (1789), Ferdinand Vietz, Icones plantarum medico-oeconomico-technologicarum (1800), Étienne Denisse, Flore d’Amérique (1835-1837), Heinrich Reichenbach, Icones florae germanicae et helveticae (1850-1912), Köhler, Medizinal-Pflanzen in naturgetreuen Abbildungen (1883–1887) şi altele. Expoziţia este realizată de Oana Coman, bibliotecar în cadrul Departamentului Conservarea colecţiilor generale şi speciale.