UAIC oferă 14 burse studenților care vor face parte din echipa Call Center-ului Admitere 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță deschiderea procedurii de recrutare și selecție a 14 studenți care să comunice cu viitorii candidați la facultățile UAIC, pentru a-i ajuta să parcurgă mai ușor procesul de înscriere la admitere, în cadrul proiectului Program integrat de sprijin psiho-educațional, orientare și mentorat academic pentru creșterea accesului echitabil și prevenirea abandonului universitar (SUPORT+), finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2026 (cod proiect CNFIS-FDI-2026-F-0589).

Studenții înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, care nu sunt în ani terminali, sunt invitați să participe la competiția în vederea desfășurării activității de facilitare a parcurgerii procesului de înscriere la admitere prin intermediul Call Center-ului Admitere la UAIC 2026.

Call center-ul va funcționa în perioada admiterii, în intervalele 9–31 iulie și 1–11 septembrie 2026, și va oferi informații privind oferta educațională, suport privind înscrierea și confirmarea locului, alături de transmiterea de SMS-uri și actualizarea platformei digitale de admitere.

Programul Call Center-ului va fi: Luni – Sâmbătă: 09:00-17:00 (în două ture: 09:00-13:00 și 13:00-17:00)

Studenții participanți la activitate vor beneficia de o bursă în valoare de 650 lei.

Înscrierile se vor face prin completarea unui formular online până la data de 24 iunie 2026 (inclusiv), la adresa: https://bit.ly/call-center-admitere2026-UAIC

După etapa de înscriere și evaluare, candidații vor fi notificați prin email / telefon asupra rezultatelor concursului. Candidații selectați vor participa la o întâlnire de finalizare a procedurii de selecție, organizată în data de 25 iunie 2026, ora 14:00, Corp D, Sala DEF2, demisol.

Pentru finalizarea procedurii de selecție, candidații selectați se vor prezenta cu următoarele documente printate:

  • CV-ul actualizat;
  • Adeverință de student (facultatea, anul de studii);
  • Extras de cont (codul IBAN) pentru virarea bursei.

Pentru a valida informațiile prezentate în formularul online de înscriere și în CV, comisia de selecție poate solicita documente justificative (situația școlară, adeverințe, alte documente specifice etc.) care să ateste modul de îndeplinire a criteriilor.

Selecția celor 14 studenți se va face în conformitate cu Procedura privind acordarea burselor pentru studenții participanți la Activitatea 2: Optimizarea procesului de admitere prin organizarea unui Call Center și SMS-uri în perioada sesiunilor de admitere, din cadrul proiectului Program integrat de sprijin psiho-educațional, orientare și mentorat academic pentru creșterea accesului echitabil și prevenirea abandonului universitar (SUPORT+).

Mai multe detalii despre procedura de selecție și conținutul dosarului de participare puteți găsi aici.

Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de e-mail: diana.chihaia@uaic.ro