Începe etapa a doua de înscriere în proiectul național pentru burse sociale

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași participă la proiectul național „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, implementat de UEFISCDI și finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.

Începând cu semestrul al II-lea al anului universitar 2025–2026, bursele sociale acordate din bugetul de stat sunt acordate prin intermediul acestui proiect, care are ca obiectiv sprijinirea studenților aflați în situații socio-economice vulnerabile și prevenirea abandonului universitar.

Etapa 1 s-a încheiat. Începe etapa a doua de înscriere

Implementarea proiectului presupune două etape de înregistrare a studenților beneficiari.

Etapa 1, destinată studenților care au fost deja selectați de Universitate pentru acordarea unei burse sociale la începutul semestrului I al anului universitar 2025–2026, s-a încheiat astăzi.

În prezent începe Etapa 2, destinată studenților care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru bursă socială, dar care nu au beneficiat de această bursă în semestrul I.

UEFISCDI a comunicat Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași că numărul de studenți care pot fi incluși în această etapă reprezintă 70% din numărul studenților eligibili incluși pe platfoma națională în etapa 1. În urma centralizării datelor, 757 de studenți ai UAIC sunt eligibili pentru etapa a doua

Valoarea bursei

Bursa social acordată prin intermendiul proiectului este în valoare de 925 lei/lună, conform OME nr. 6.463/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Bursa se acordă:

  • lunar, fără a ține cont de perioada activităților didactice;
  • pe perioada în care studentul îndeplinește condițiile de eligibilitate și participă la activitățile academice;
  • până în iulie 2026.

Responsabilitatea Universității:

Universitatea va transmite către UEFISCDI, în cursul zilei de vineri, 27 martie, baza de date cu studenții eligibili pentru această etapă. Studenții vizați vor primi un email automat din partea platformei guvernamentale, prin care vor fi invitați să își valideze contul și să își încarce documentele și datele solicitate pentru finalizarea înscrierii în proiect. Notificarea va fi transmisă la adresa de email înregistrată de student în contul din eSIMS.

Responsabilitatea studenților:

  • accesează contul creat în platformă;
  • completează datele solicitate;
  • verifică și salvează informațiile introduse.

Ulterior:

  • Universitatea validează datele;
  • platforma generează documentele necesare participării în proiect;
  • documentele sunt semnate și încărcate în platformă.

Pentru a beneficia de bursă socială prin acest proiect, studenții sunt rugați să completeze corect și integral informațiile solicitate în platformă, în termenul stabilit. De asemenea, este recomandat ca înscrierea să fie realizată cât mai curând după activarea contului, fără a aștepta finalul perioadei de înscriere, pentru a evita supraîncărcarea platformei în ultimele zile de înscriere.

Ghidul de utilizare a platformei este disponibil AICI