Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași participă la proiectul național „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, implementat de UEFISCDI și finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Începând cu semestrul II al anului universitar 2025-2026, bursele sociale acordate de la bugetul de stat vor fi înlocuite cu bursele sociale acordate prin proiectului PEO – „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”.
Scopul proiectului este sprijinirea studenților aflați în situații socio-economice vulnerabile și prevenirea abandonului universitar.
Cine poate beneficia de burse sociale prin proiectul menționat?
- studenții care au beneficiat de bursă socială în semestrul I al anului universitar 2025–2026 și îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în cadrul proiectului și în regulamentul intern de acordare a burselor;
Condiții de eligibilitate
Studenții care vor face din grupul țintă al proiectului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- au avut statutul de student al Universității la data de referință 5 ianuarie 2026;
- îndeplinesc criteriile de acordare a bursei sociale, conform art. 10 alin. (9) lit. a)–c) din OME nr. 6.463/2023, cu modificările și completările ulterioare;
- au vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani;
- sunt înscriși la programe de licență sau master (ISCED 6–7), finanțate de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență;
- nu beneficiază de bursă socială finanțată din fonduri europene nerambursabile sau din bugete naționale aferente altor proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027 sau al Planului Național de Redresare și Reziliență, cu excepția proiectelor finanțate prin apelul competitiv „Primul student în familie” ori a activității A4 din cadrul proiectului.
Valoarea bursei
Bursa social acordată prin intermendiul proiectului este în valoare de 925 lei/lună, conform OME nr. 6.463/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Bursa se acordă:
- lunar, fără a ține cont de perioada activităților didactice;
- pe perioada în care studentul îndeplinește condițiile de eligibilitate și participă la activitățile academice;
- până în iulie 2026.
Procedura de înscriere în platformă
- Responsabilitatea Universității:
Universitatea transmite către UEFISCDI prin intermediul platformei guvernamentale de gestionare a studenților beneficiari de bursă socială, lista studenților care au beneficiat de bursă în semestrul I și care îndeplinesc condițiile menționate mai sus.
Studenții vizați vor primi un email automat din partea platformei pentru a-și valida contul și a-și încărca documentele și datele solicitate. Adresa de email pe care va fi transmisă notificarea din partea platformei este cea menționată de student în contul său din eSIMS.
- Responsabilitatea studenților:
- accesează contul creat în platformă;
- completează datele solicitate;
- verifică și salvează informațiile introduse.
Ulterior:
- Universitatea validează datele;
- platforma generează documentele necesare participării în proiect;
- documentele sunt semnate și încărcate în platformă.
Calendar
- 17 martie 2026 – crearea conturilor pentru studenți în platformă
- 18–24 martie – completarea datelor de către studenți
- 25–26 martie – validarea datelor de către Universitate
Pentru a primi bursa socială, studenții vizați sunt rugați să completeze corect, complet și în termenul stabilit în platforma guvernamentală cât mai curând posibil după activarea contului, fără a aștepta finalul perioadei de înscriere, pentru a evita supraîncărcarea platformei în ultimele zile de înscriere.
Universitatea face demersuri pentru a include în grupul țintă și studenții eligibili pentru bursă socială care nu au primit această bursă în semestrul I al acestui an universitar, din cauza fondurilor limitate. Toate informațiile despre fiecare etapă a procesului de acordare a burselor sociale din cadrul acestui proiect se regăsesc la acest link: https://peo-echitate.uefiscdi.ro/96-anunt-pentru-selectia-institutiilor-de-invatamant-superior-pentru-implementarea-activitatii-a6-in-cadrul-proiectului-interven