Hidrogenul molecular ar putea preveni fracturile de stres la sportivi

O ipoteză medicală publicată în 2024 în prestigioasa revistă Medical Hypoyheses de către conferențiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza din Iași, arată că hidrogenul molecular eliberat din plasturi sau conținut în apa bogată în hidrogen ar putea preveni fracturile de stres la sportivi. La scurt timp de la publicare, a apărut în același jurnal științific un comentariu care apreciază că ipoteza este de mare perspectivă în medicina sportivă, utilizarea hidrogenului molecular de către atleți fiind absolut sigură cel puțin pe termen mediu. De altfel, apa bogată în hidrogen a fost deja utilizată ca băutură sportivă de către echipa de fotbal feminin a Chinei. Principalii beneficiari ai acestei metode profilactice a fracturilor de stres, mai ales sub forma aplicării de plasturi, ar putea fi alergătorii și fotbaliștii. De proprietățile terapeutice ale hidrogenului ar putea beneficia și oamenii care suferă de oboseală cronică post COVID-19 (Ishrat Perveen și colaboratorii, 2023). Se poate face astfel o conexiune aplicabilă în cercetări viitoare cu ipoteza prevenirii formelor grave de COVID-19 prin exerciții fizice de intensitate moderată ce stimulează biogeneza mitocondrială, formulată tot de către Bogdan-Alexandru Hagiu în 2020, studiile ulterioare efectuate pe plan internațional arătând o eficiență ce ajunge chiar la 78%.