Au început înscrierile pentru Bursele ANIS, ediția 2023

Pe 1 septembrie încep înscrierile pentru programul Bursele ANIS ediția 2023. Scopul programului Burse ANIS este realizarea unui parteneriat între industrie și mediul academic pentru susținerea cadrelor didactice tinere în integrarea unor tehnologii noi în programa universitară și a unor metode inovative de predare. Cu acoperire națională și sponsorizări în valoare de 5.000 eur per proiect selectat, Bursele ANIS se adresează lectorilor universitari, asistenților și doctoranzilor care au activitate didactică.

Candidații care doresc să aplice pentru o Bursă ANIS pot trimite aplicațiile în perioada 1 – 24 septembrie 2023 pe adresa office@anis.ro.

  • Aplicația este compusă din:
  • Formularul de inscriere completat
  • Fișa de disciplină a cursului
  • Un video cu durata a cel mult 2 minute
  • Acordul titularului de curs în cazul aplicanților doctoranzi sau asistenți universitari
  • Nota GDPR semnată

Anul acesta sunt disponibile 11 burse în valoare de 5000 euro/bursă pentru 7 domenii tehnologice eligibile:

  • Big Data
  • Cybersecurity
  • Artificial Intelligence/Machine Learning
  • Virtual Reality
  • Blockchain
  • Internet of Things
  • Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie in facultati non-IT)

Regulamentul programului si documentele necesare pentru înscriere sunt disponibile pe site-ul ANIS: https://anis.ro/programe/