Ești pasionat de fotografie, ești cetățean al Republicii Moldova sau al României și vrei să ilustrezi beneficiile aduse comunităților aflate pe ambele părți ale frontierei? Atunci înscrie-te la concursul foto „Granițe comune. Soluții comune”, dedicat Zilei Cooperării Interreg 2023 în Republica Moldova. Concursul, organizat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, este deschis tuturor cetățenilor din Republica Moldova și România, cu vârsta mai mare de 18 ani, motivați să împărtășească ideile creative și să traducă în limbaj artistic tematica concursului.
Lucrările fotografice înscrise vor pune în evidență rezultatele proiectelor în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, având ca scop promovarea unor soluții comune la problemele comune de pe ambele părți ale granițelor (din județele Iași, Botoșani, Vaslui, Galați și de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova pentru o regiune de prosperitate și vecinătate, realizată prin acțiuni de cooperare transfrontalieră.
Sunt eligibile fotografiile în format .JPG, .JPEG, fie .PNG, la rezoluție înaltă (300 DPI – standardul pentru imprimare de înaltă rezoluție, cel puțin 1920 x 1080 p), care surprind şi ilustrează activitățile, rezultatele și impactul proiectelor Programului Operațional Comun România-Republica Moldova care: vizează sprijinirea educației, cercetării, dezvoltării tehnologice și inovației, promovează cultura locală și conservarea patrimoniului istoric, implică îmbunătățirea accesibilităţii în regiuni, dezvoltarea transportului şi a reţelelor şi sistemelor comune de transport și se referă la provocări comune în domeniul siguranţei şi securităţii.
Toate proiectele Programului Operațional Comun România-Republica Moldova care pot fi fotografiate sunt afișate online. Vezi aici harta proiectelor. Iar mai multe detalii despre proiecte pot fi aflate pe pagina programului www.ro-md.net.
Pentru înscrierea la concurs, participanții vor completa până la 27 august 2023, fomularul de înregistrare și vor transmite la adresa electronică romd.helpdesk@ogpae.gov.md cel mult trei fotografii în format digital. Ulterior, fotografiile vor fi evaluate de un Comitet de jurizare și supuse votului publicului pe pagina pe Facebook ENI CBC Romania-Republic of Moldova 2014-2020, luând în considerare criteriile de originalitate, calitatea fotografiei, încadrarea în tema de concurs, creativitatea și claritatea mesajului transmis. Află mai multe informații în Regulamentul concursului.
Anunțarea și premierea învingătorilor va avea loc la 22 septembrie 2023, în cadrul Galei de premiere, desfășurată în contextul Zilei Cooperării Interreg. Notă: Costurile de transport (tur-retur) la eveniment pentru câștigătorii din România vor fi rambursate de către organizatorii concursului de fotografie.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate cu gadget-uri moderne: smartwatch, căști audio și marele premiu – o trotinetă electrică, dar și alte surprize. Lucrările câștigătoare vor fi expuse în cadrul Zilei de Cooperare Interreg și a Conferinței Finale a Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, planificată pentru începutul anului 2024 și vor fi promovate online pe site-ul programului www.ro-md.net, platformele de Social Media, mass-media, în publicații.
În fiecare an, în septembrie, este marcată Ziua Cooperării Interreg pentru a promova beneficiile cooperării și impactul proiectelor tranfrontaliere în zonele de graniță, alături de întreaga comunitate a programelor Interreg finanțate de Uniunea Europeană.
Pentru informaţii contactați: Direcția Programe transnaționale și transfrontaliere, I.P. „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă”, Tel: +373 767 78347, +373 22 233 045, e-mail: romd.helpdesk@ogpae.gov.md.