BASF (Badische Anilin- und Soda-Fabrik) – cea mai mare companie de produse chimice din lume, a sponsorizat şi premiat, şi în acest an, la a X-a ediţie a Concursului de chimie “Magda Petrovanu”, organizat de către Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe elevii care au obţinut rezultate remarcabile în cadrul concursului. Premiile oferite de liderul mondial al companiilor din domeniul chimic au constat din echipamente de protecţie (halate, ochelari) şi o gamă largă de produse de birotică. Nu au fost uitaţi nici studenţii care au fost implicaţi în desfăşurarea concursului. Prin aceasta BASF a demonstrat că este interesată de pregătirea viitorilor chimişti şi are ca preocuparea constantă îmbinarea succesului economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Mulţumim BASF!
Concursul de Chimie „Magda Petrovanu” are ca scop descoperirea şi promovarea elevilor pasionaţi de chimie, adresându-se atât ciclului gimnazial cât şi celui liceal. Concursul este, în acelaşi timp, şi un omagiu adus memoriei prof. univ. dr. doc Magda Noela Petrovanu, cercetător remarcabil, distins cadru didactic ce a contribuit cu dăruire şi profesionalism la formarea de specialişti în domeniul chimiei la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. La ediţia din acest an au fost acordate 5 premii de excelenţă, elevilor care au obţinut la concurs maximul de puncte, 53 premii I, 84 premii II, 73 premii III şi peste 170 menţiuni. În același timp, au fost premiați cu diploma “Profesorul de Chimie” cadrele didactice ai căror elevi au obținut cele mai multe premii la nivelul unei clase de studiu şi, utilizând același criteriu, au fost premiate și cele mai bune instituție de învăţământ cu diploma “Școala de Chimie”.
Rezultatele finale ale ediţiei 2018 a Concursului de chimie “Magda Petrovanu”, precum şi răspunsurile la grilele de concurs, se pot consulta la adresa https://concurs.chem.uaic.ro/