În perioada 9-10 martie, în cadrul Târgului de Cariere Iași, reprezentanții serviciilor de carieră ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași te vor ajuta să ai o primă întâlnire de succes cu angajatorii prezenți. Departamentul Servicii pentru Studenți și Absolvenți va fi prezent cu un stand în cadrul evenimentului, în intervalul 10.00 – 19.00 (vineri), respectiv 12.00-18.00 (sâmbătă).
Studenții și absolvenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” care își caută un loc de muncă vor putea obține, la standul instituției, un feedback onest pentru CV-ul lor, precum și sfaturi despre cum și-ar putea îmbunătăți documentul. De asemenea, studenții Universității vor putea discuta cu reprezentanții de la standul de carieră al UAIC despre cum să se comporte în aceste întâlniri cu angajatorii, astfel încât să facă o primă impresie bună.
Pentru cei care vizitează târgul și sunt și în căutarea unor oportunități educaționale, la standul Universității „Alexandru Ioan Cuza” vor fi disponibile informații despre programele de master ce pot fi urmate pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale.
Peste 60 de companii și organizații vor fi prezente la Târgul de Cariere Iași, în vederea recrutării de angajați. Conform organizatorilor, „sunt căutați IT-știi specializați pe diverse limbaje de programare, se angajează în domeniul HR, Financiar, Tehnicieni de calitate, Ingineri software, Ingineri de calitate, vorbitori de limbi străine (franceză, spaniolă, engleză).”
Atexis, Accenture, Lidl, Firecredit, Kaufland, Almaviva, SCC Services, Delphi Technologies, Lear Corporation, Covisan, VEO Worldwide Services, KPMG, Amazon, Leroy Merlin, Alten, Heisterkamp, Xerox, Capgemini, E van Wijk Holding, McDonald’s, Kuka, Transgor Logistik, OC Prod, Arcadis, GFK, Gaus, EOS KSI, BMT Aerospace, Optima Solutions Services, Arcadia, Residence Hotels, Agricon, BMT Aerospace, Micropack Automatizări, dar și ministerul Apărării Naționale și o serie de institiții de învățământ și ONG-uri se vor afla printre recrutori.
Pasionații de IT sau cei care doresc să se dezvolte în această industrie vor avea o întreagă zonă dedicată lor. Peste 10 companii din acest domeniu abia așteaptă, să-i cunoască pe cei care ajung la standul lor. ESET, Beespeed Timisoara Engineering Center, Autoliv, Bosch, Porsche Engineering, CGI IT Romania, Mios, Magneti Marelli sunt doar câteva dintre firmele care vor fi prezente în zona IT&C.
Pentru prima dată la Târgul de Cariere va exista și o zonă dedicată afacerilor la început de drum. De asemenea, Târgul de Cariere a încheiat un parteneriat strategic cu Electric Castle, cel mai mare festival de muzică electronică din România. Reprezentanții evenimentului vor recruta viitori voluntari pentru Electric Castle 2018 la evenimentul TdC din Iași.
Târgul de Cariere Iași are loc pe 9-10 martie, la Palas Mall, iar intrarea este gratuită. Detalii găsiți pe www.targuldecariere.ro.