Evenimentele săptămânii 17 iulie – 23 iulie la Ateneu

Continuăm vara culturală cu evenimente diverse și interesante în săptămâna ce urmează, iar cel mai important moment pentru Ateneu ca instituție de cultură aflată sub Înaltul patronaj al Casei Regale va fi data de 20 iulie, când comemorăm 90 de ani de la trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Ferdinand I:

Lansare de carte „Bunul nostru rege Ferdinand” de Ion Bulai, Editura Meteor, joi, 20 iulie, ora 17.00 în Foaier, intrarea liberă

Vernisajul expoziției de fotografie „Regele Ferdinand, Regele capitalei rezistenței până la capăt”, Galeria Regală de Artă a Ateneului din Iași, intrarea liberă

Pe data de 20 iulie 2017 vom comemora 90 de ani de la trecerea în eternitate a Majestății Sale Regele Ferdinand I. Primăria Municipiului Iași, prin Compartimentul Centenar, și Ateneul din Iași organizează, cu această ocazie, seria de manifestări intitulată „Comemorarea Regelui Ferdinand I Întregitorul”, care va include următoarele evenimente:

– ora 10.00, Catedrala Mitropolitană: slujba oficiată de Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în memoria Regelui Ferdinand I;

– ora 11.30: dezvelirea unei plăcuțe comemorative pe fațada Garnizoanei din Iași, sediul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” și depunerea de jerbe la bustul Majestății Sale Regele Ferdinand I;

– ora 17.00, Ateneul din Iași: lansarea volumului scris de profesorul Ion Bulei, Bunul nostru rege: Ferdinand (Editura Meteor Publishing, 2017). Invitați: prof. univ. dr. Mihai Dorin, prof. univ. dr. Daniel Șandru, dr. Alexandru Muraru;

– ora 18.00, Ateneul din Iași: vernisajul expoziției Regele Ferdinand, regele capitalei rezistenței până la capăt (ora 18.00).

Prezintă: Mihaela Chiripuci – Membru al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Andrei Cucu- Centrul de Memorie Vizuală al Municipiului Iași, Andrei Apreotesei – Managerul Ateneului din Iași.

La toate evenimentele, intrarea publicului este liberă.

 

Premiera spectacolului de teatru „13”, regia Ovidiu Ivan, vineri, 21 iulie,  ora 19.00 în Grădina de Vară, preț bilet 20 lei

Premiera celei de-a doua ediții a Stagiunii Estivale este spectacolul de teatru „13” ce va avea loc vineri, 21 iulie 2017, ora 19:00, în Grădina de Vară a Ateneului Iași.

Spectacolul este regizat de Ovidiu Ivan și are distribuția compusă din actorii Doru Aftanasiu, actor al Teatrului Național “Vasile Alecsandri” Iași și profesor al catedrei de actorie la Universitatea de Arte “George Enescu” Iași, Daniel Onoae și Codrin Dănilă, ambii actori ai Ateneului Iași.

„ 13 este un spectacol ce se poate înscrie în registrul spectacolelor pentru spații neconvenționale datorită construcției conceptuale și a tipului de interactivitate actor-spectator. Un tată și un fiu ies la o bere, e prima lor bere și acest eveniment a și apărut destul de târziu. Drumurile lor s-au despărțit de ceva timp și această bere poate deveni șansa de a recupera un exercițiu al comunicării. 13 este o invitație, lăsăm percepția fiecăruia să tragă concluziile.„ Ovidiu Ivan, regizor

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 20 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Spectacol de teatru „Cum se face”, regia Octavian Strunilă, sâmbătă, 22 iulie, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 40 lei

Când 5 actori buni se adună, iese o comedie pe cinste!

Spectacolul – scris și regizat de Octavian Strunilă – este o super-comedie de bun gust despre viața oamenilor de teatru. Acest spectacol aduce întotdeauna bucurie în sufletele spectatorilor și reușește să pună mari semne de întrebare vis-a-vis de cariera pe care ne-o alegem în viață.

În distribuție, pe lângă Octavian Strunilă, îi regăsim pe Anca Dumitra, Dana Dembinski, Alexandru Conovaru și Paul Ipate.

Sâmbătă, 22 iulie 2017 ora 19.00 vă invităm la o copioasă porție de râs, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 40 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.