Comisia Româno-Americană Fulbright anunță deschiderea competiției anuale Fulbright Student Award, ediția 2018-2019, pentru studii sau cercetare la universități din Statele Unite ale Americii.
La această competiție pot aplica studenții aflați în ultimul an de studiu sau absolvenții de la studii de licență, master sau doctorat din cadrul universităților de stat sau private acreditate.
Câștigătorii competiției Fulbright Student Award vor beneficia de următoarele facilități: transport gratuit, plata taxelor de studiu în limita bugetului stabilit, cărți și alte materiale, asigurare medicală și o bursă pentru un an academic.
Programul are o durată de un an academic (9 luni, începând cu luna august a anului 2018).
Pentru a aplica la acest program, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să aibă cetățenie română – persoanele care dețin green card sau cetățenie dublă (română și americană) nu sunt eligibile, să dețină diplomă de licență/ să fie în ultimul an la studii de licență, master sau doctorat, să cunoască limba engleză.
Persoanele care doresc să aplice la acest program trebuie să completeze un formular online de înscriere, unde vor încărca trei scrisori de recomandare din partea profesorilor sau specialiștilor recunoscuți în România sau în străinătate, precum și o fotocopie scanată a diplomei de licență/masterat/doctorat, însoțită de traducerea acesteia. Toate aceste documente trebuie trimise până la data de 7 mai 2017.
Mai multe informații despre Programul Fulbright Student Award to the United States 2018-2019 găsiți aici sau aici.