Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană a lansat campania Ambasadorii Iaşi 2021. Săptămâna aceasta vă prezentăm următorii trei ambasadori care susţin candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
„Iaşul este de mai bine de un secol o Capitală a Culturii Europene, un oraş al libertăţii creative unde jazzul face casă bună cu muzica simfonică.” Ion Baciu jr., pianist de jazz, Suedia
Ion Baciu Jr. este unul dintre cei mai importanţi pianişti români de jazz ai generaţiilor de după Richard Oschanitzky, Janczy Körössy sau Marius Popp. Născut în 1959, a crescut în cel mai ales mediu muzical, tatăl său, renumitul dirijor Ion Baciu, fiind fondatorul orchestrei simfonice moderne a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi. A absolvit Conservatorul „George Enescu” Iaşi în 1982. Până în 1987, când a plecat din ţară, a desfăşurat o intensă activitate scenică şi discografică, devenind, potrivit criticilor, unul dintre reperele jazzului românesc şi european. A cântat cu cei mai mari muzicieni români de jazz: Dan Mândrilă, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Johnny Răducanu. În 1981, la 20 de ani, a obţinut recunoaşterea internaţională prin premiul I individual – categoria pian, în cadrul competitiei Jazz Nad Odra, la Wroclaw, Polonia, unul din cele mai prestigioase festivaluri europene de jazz.
Emigrat în Suedia din 1987, a păşit treptat pe cele mai mari scene de jazz, fiind invitat inclusiv la prestigiosul Stockholm International Jazz Festival şi a colaborat inclusiv cu Stockholm Jazz Orchestra. A avut concerte şi turnee anuale în Franta, Austria, Germania, Polonia, Cehia, Rusia, Italia, Belgia si România. A făcut parte din Cvintetul Peter Asplund-Johan Hörlen, cu care a înregistrat un album în 1995 şi a fost invitat să apară pe albumele saxofonistului Krister Andersson, al Sextetului Dan Johansson, iar începând din 2000 a făcut parte şi din Norrbotten Big Band condus de Tim Hagans, trompetist american de jazz cu mai multe nominalizări la Premiile Grammy. Unul dintre maeştrii care l-au apreciat în mod deosebit a fost legendarul Toots Thielemans. În ultimii ani, Ion Baciu a activat mai mult în Suedia, printre cei mai notabili artişti cu are a evoluat numărându-se Tom Harrell şi Dick Oats, într-un turneu organizat de High Coast Big Band.
„Prin Iași – Capitală Europeană a Culturii, creativitatea este cu un pas înaintea vremurilor. O speranță că ultima frontieră e prima ușă larg deschisă tuturor celor care nu se satură niciodată să viseze. O binemeritată provocare!” Irina Schrotter, fashion designer, Elveția
Irina Schrotter este una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din România. A organizat în 1999 Festivalul Internațional de Modă de la Iași, unde aduce nume mari din moda românească, dar și colecții ale designerilor internaționali. În perioada 1999-2007, festivalul devine cel mai important eveniment din moda românească și se transformă în Săptămâna Modei Românești – Iași, marcă înregistrată.
În 2003, Irina Schrotter devine primul designer român acceptat cu o colecție la salonul „Prêt-à-Porter” din Paris, la care participă de atunci în fiecare an. Ulterior, participă şi la alte târguri internaționale prestigioase precum The Train – New York, Magic Show – Las Vegas, Milano Vende Moda sau Nec Moda –Birmingham. Brandul „Irina Schrotter” este vândut astăzi peste tot în lume, clienții principali fiind din Anglia, Elveția, Italia, Japonia, Brazilia, Liban, Arabia Saudită, Kuweit.
„Leagăn al unor proiecte ample, al unor idei și campanii culturale care și-au regăsit menirea în complexa construcție a României moderne, astăzi și centru de greutate în cercetare, inovație și producție informatică, Iașul are fundamentele unei candidaturi de succes pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.” Gabriel Mardarasevici, antreprenor
Absolvent al Universităţii „Gh. Asachi” Iași, Gabriel Mardarasevici a devenit asistent universitar la Facultatea de Electrotehnică, menținând experiența de cadru didactic universitar timp de 6 ani. Între 1992 – 1994 a urmat diverse cursuri tehnice și de vânzări, în 1992 se specializează în Automatizări la Universite D’Angers, Franța, în 1994 urmează cursurile HP Business Academy în cadrul HP Viena.
În afaceri s-a lansat prin compania Radix, la început ca simplu angajat, apoi a devenit acționar majoritar. Lider desăvârșit, a urcat Radix Company în top, a vândut-o către Ness Technologies, dar a rămas în continuare Country Manager Ness Romania, evoluând apoi firesc spre poziția de Acting Chairman în cadrul Ness. A fost nominalizat în nenumărate rânduri în topul oamenilor de afaceri: cel mai bun om de afaceri al anului 2004 (au fost doar 3 nominalizări); în 2007, săptămânalul Business Magazin l-a inclus în top 100 tineri manageri, 33 CEO – Hall of Fame, top 300 Capital ş.a. Tot sub conducerea lui, Ness a fost inclusă în topul primelor 100 de firme din România în privinţa condiţiilor de lucru oferite angajaţilor.
A fost președinte al Rotary Club, membru al Colegiului Director la CCI Iași, fost membru al Consiliului de Administrație al Universității Tehnice din Iași. Revistele de IT îl citează des, ca pe un specialist în domeniu, şi-l includ în fiecare an în diverse topuri.
Peste 15 personalităţi din domenii diferite (business/antreprenoriat, teatru, muzică, literatură, arte vizuale) şi-au arătat susţinerea pentru proiectul Iaşi 2021. În fiecare săptămână vom dezvălui câte trei ambasadori şi testimonialele lor pentru Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021. Până acum, de pe lista susţinătorilor fac parte Dan Lungu, Ion Caramitru, Matei Vişniec, Raluca Ştirbăţ, Teodor Corban, Moshe Idel alături de Olimpia Melinte, Alexandru Negurici, Harry Tavitian, Ion Baciu jr., Irina Schrotter şi Gabriel Mardarasevici.
Dosarul de candidatură al Iaşului are ca temă principală şi ca slogan formula „Switch On” şi a fost depus la Ministerul Culturii pe 10 octombrie. Urmează ca lista scurtă cu oraşele înscrise în competiţie să fie stabilită, în perioada 7 – 10 decembrie, de un juriu format din 12 experţi, dintre care zece de la Bruxelles.