Tema săptămânii: Ce şi de ce ar trebui să citească un tânăr

Viaţă şi text: un alt fel de bungee jumping

de Codrin Liviu Cuţitaru

Cînd mă aflam prin anul al II-lea de Facultate – adică prin 1988 –, un excelent profesor de filozofie, ale cărui cursuri le urmam, entuziast, la vremea respectivă (trebuie făcută o mică reverenţă faţă de spiritul ceva mai „interdisciplinar” al acelor timpuri – deşi eram student la Engleză-Română, aveam şi ore obligatorii de filozofie, istorie, psiho-pedagogie şi economie!), mi-a spus, la un moment dat, pe parcursul unei spectaculoase prelegeri despre gîndirea antică greacă: (…)

Citiţi articolul integral

Dan C. Mihăilescu

Bogăţia vieţii noastre sufleteşti depinde de lecturile noastre

de Alexandru Călinescu

În ciuda aparenţelor, nu e simplu să pledezi în favoarea lecturii cînd ai în faţă un interlocutor sceptic, indiferent sau ignorant. Rişti să pari pedant, „învechit”, ţi se răspunde că lumea evoluează, că acum există internetul etc. Nici şcoala, locul unde ar trebui format gustul pentru citit, nu-şi îndeplineşte cum ar trebui rolul.

Citiţi articolul integral

Scrieţi pentru 360 UAIC

Dacă doriţi să publicaţi un articol în cadrul  uneia dintre temele noastre, trimiteţi textul dumneavoastră la adresa de email promovare@uaic.ro

Temele viitoare:

  • Cum pot ajunge universităţile din România în Top 500?
  • Viaţa culturală în Iaşi
  • Universitatea în comunitate


Ce şi de ce ar trebui să citească un tânăr

O întrebare aproape existenţială

  • Corneliu Iaţu

Binefacerile cititului vin negreşit

  • Andrei-Cosmin Constantin

Recomand studenţilor pacienţă şi seriozitate în parcurgerea bibliografiei

  • Emanuela Ilie

Ca să iubeşti cu adevărat alte culturi, este important să şi citeşti despre ele

  • Dragoş Andrei Preutescu

Un ritual de pasaj spre fiinţare şi spiritualitate

  • Ovidiu Gavrilovici

Cartea este o sursă de formare şi documentare

  • Ionela Ecaterina Bărbuţă

Cartea de nisip şi bibliografia ei generală

  • Doris Mironescu

Lecturile unui tânăr japonez

  • Yoshihiro Mizushima

Priorităţi în lectură

  • Emil Dumea

Leave a Reply

Your email address will not be published.