de Alexandru Călinescu

În ciuda aparenţelor, nu e simplu să pledezi în favoarea lecturii cînd ai în faţă un interlocutor sceptic, indiferent sau ignorant. Rişti să pari pedant, „învechit”, ţi se răspunde că lumea evoluează, că acum există internetul etc. Nici şcoala, locul unde ar trebui format gustul pentru citit, nu-şi îndeplineşte cum ar trebui rolul. Profesori fără vocaţie, o atmosferă de delăsare precum şi ideea că trebuie să te supui ritualului „lecturilor obligatorii” sînt tot atîţia factori care marginalizează literatura. Şi n-o să convingi nici un adolescent că pentru a reuşi în viaţă trebuie să-l citească pe Dostoiesvski, cînd el vede la tot pasul exemple de cariere fulgurante ale unor indivizi care abia leagă două vorbe.

Şi totuşi … De ce trebuie să citească un tînăr? Pentru că bogăţia vieţii noastre sufleteşti depinde de lecturile noastre. Ele ne „dictează” comportamentul, ele ne „comandă” sentimentele, opţiunile existenţiale, ele ne oferă „modele”, ele influenţează, adesea în chip decisiv, subconştientul nostru. Citeşti, desigur, şi din necesităţi profesionale, pentru finalizarea studiilor etc. Dar pasiunea lecturii aduce ceva în plus, o anume – înşelătoare – gratuitate, apoi ideea de plăcere, ca şi senzaţia de libertate a spiritului.

Ce să citească un tînăr? L-aş vedea, mai întîi, trecînd prin autorii care au încîntat atîtea generaţii – Jules Verne, Alexandre Dumas ş.a.m.d. Cine îşi mai găseşte răgaz să citească Contele de Monte Cristo? Trăim într-o lume a grabei şi a vitezei. Lectura, dimpotrivă, presupune timp şi răbdare. Altfel, dincolo de vîrsta adolescenţei, nu cred că există cărţi anume pentru tineri. Există literatură bună şi literatură proastă. De cea din urmă trebuie să te înveţi să te fereşti, lucru pe care nu-l reuşeşti decît frecventînd-o pe cea dintîi. Reţetă infailibilă nu există. Apetitul pentru lectură vine citind.

[divider]

[divider]

  tema1