Dă start carierei tale de succes alături de DSSA și pornește în aventura dezvoltării personale. Definește-ți viitorul alături de noi!
În perioada 17 – 25 mai 2017, Departamentul Servicii pentru Studenți și Absolvenți (DSSA din UAIC), organizează în mod gratuit pentru tine, student al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, seria de traininguri menite să-ți deschidă drumul către o carieră de succes.
Trainingurile la care te poți înscrie în Mai 2017 sunt:
- Comunicarea în cadrul UAIC – vei afla care este circuitul documentelor și cui trebuie să te adresezi atunci când ai o solicitare sau dorești pur și simplu o îndrumare
- Doctorat 1.0 – se adresează doctoranzilor care doresc să își îmbunătățească modalitatea de lucru, să afle instrumente și metode concrete de eficientizare a activității și de planificare a acesteia
- Reziliența: cum să te descurci când dai de greu – dacă traversezi o perioadă mai dificilă (sau te temi că s-ar putea întâmpla asta în viitor), dacă te îngrijorează ceva sau dacă ți se pare că nu ai chef de nimic, s-ar putea ca acest training să fie pentru tine.
- Interviul de selecție – vei învăța cum să ai răspuns la orice întrebare a angajatorului, astfel încât să creezi cea mai bună impresie și să obții postul dorit
- Dicția și importanța cuvântului în discurs – vei avea ocazia să te redescoperi prin intermediul artei oratoriei și să devii conștient de valoarea unui discurs rostit clar și coerent
- Învață să înveți – afli cum poți să-ți organizezi mai bine activitatea de învățare astfel încât să fii mai productiv, eficient și cu rezultate remarcabile
- Cum să realizezi o prezentare de succes – înveți cum să structurezi o prezentare, cum să prezinți eficient și atractiv informațiile și mai ales, afli ce instrumente poți folosi
Mai multe detalii despre fiecare training în parte poți găsi AICI.
Înscrierile se fac la adresa: bit.ly/traininguriDSSA-mai2017