Student la Economie? Înscrie-te la Biblioteca Vie!

Dacă eşti student la Economie sau eşti interesat de evenimente de carieră, Echipa CIPO te invită miercuri, 25 aprilie, la ora 17.00 la o întâlnire de tip Biblioteca Vie să ”citeşti” un profesionist. Evenimentul se va desfăşura la Librăria Orest Tafrali, situată în Corpul A al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Biblioteca Vie este asemenea unei biblioteci obişnuite, din care cititorii interesaţi împrumută cărţi pentru o perioadă limitată de timp (20 minute), le citesc şi le returnează bibliotecarului, pentru a fi răsfoite de următorii cititori interesaţi. Sunt două diferenţe majore însă: cărţile sunt persoane, iar citirea lor presupune dialogul cititorului cu acestea.

Proiectele derulate de CIPO în ultimii ani au scos în evidenţă atât nevoia studenţilor de a intra în contact cu specialişti din diferite domenii de activitate, de a le cunoaşte poveştile de succes, cât şi dorinţa foştilor studenţi ai Universităţii de a dărui din experienţa lor, într-un cadru mai puţin formal. Așadar, evenimentul „Biblioteca Vie – Citește un profesionist” facilitează întâlnirea studenților cu profesioniști din domeniile lor de studiu printr-o metodă specifică educației nonformale.

Cărţile de la această ediţie sunt profesionişti din domeniul Științelor Economice:

Ines Prodan – Marketing Specialist – Centrul Comercial Felicia

 Marius Bodoga – Director – Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, Iași.

 

Cezar-Gabriel Ciortescu – Shipping Master, comandant de cursă lungă nave port container, Zodiac Maritime Agencies Ltd., London, UK; Doctorand la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

 Mircea Georgescu – Profesor Doctor în cadrul Departamentului de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

 Costel Istrate – Conferenţiar în cadrul Departamentului de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică, Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor,  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

 Marius Manolache – Economist – Director General – ATI Motors Holding S.R.L. (Dealer Ford).

Adrian Munteanu – Profesor Doctor în cadrul Departamentului de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Dumitru Popescul – Manager Vânzӑri Corporate Regional, Centrul Regional Iaşi, Volksbank România.

 

 

 

Poţi afla mai multe despre “cărţi” de aici: https://cariera.uaic.ro/2012/04/19/cunoaste-mai-bine-povestea-cartilor-de-la-biblioteca-vie-editia-a-iv-a/

Pentru a-ți asigura un loc este necesară înscrierea prin intermediul formularului de mai jos. În urma înscrierilor, echipa CIPO va realiza o selecţie a participanţilor şi un program de împrumut care îţi va fi comunicat pe e-mail în timp util (cel mai târziu miercuri, 25.04). De aceea, te rugăm să completezi cu atenţie formularul de înscriere de mai jos şi la final nu uita să apeşi pe butonul “Submit”.

Dacă ai întrebări, ne poți contacta trimițând un email la adresa cipo@uaic.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.