O nouă conferință UAIC l-a avut ca invitat pe istoricul și scriitorul Lucian Boia, care a conferențiat ieri, 4 aprilie, începând cu ora 14.00 în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității. Prin această întâlnire, Boia a prezentat tematica celui mai recent volum al său , „Capacanele istoriei. Elita intelectuală românească între anii 1930 și 1950”, apărut la Editura Humanitas, în 2011.
Istoricul și-a justificat demersul astfel: „Timp de 20 de ani m-am consacrat diverselor mitologii istorice. Acum am simțit nevoia să fac și altceva și m-am preocupat de elita intelectuală românească din anii `30 și `50” și a marturisit: „Poate am fost puțin sadic. Am luat vârfurile elitei: profesori, academicieni, jurnaliști și i-am trecut prin această perioadă, poate cea mai dificilă a istoriei noastre, marcată de cele mai multe schimbări”.
Lucian Boia a evidențiat faptul că în aceste două decenii s-au succedat șapte regimuri politice diferite și că deși astăzi perioada interbelică este idealizată, România e mai democratică acum decât atunci.
Perioada interbelică a rămas una unică în istoria României grație „efervescenței culturale”. Istoricul a scos în evidență factorii care au dus la acest aplomb al elitelor.
Atunci elita intelectuală crește spectaculos, „vorbim despre generația lui Eliade, Cioran, Ionescu, Noica, o generație tânără care se afirmă puternic”. Tinerii acumulaseră frustrarea marginalizării sociale și profesionale și erau mânați de „o atitudine de principiu față de destinul României”.
În același timp, „cultura românească se maturizase suficient pentru a nu mai manifesta vechile complexe”. Dacă până în 1930 se putea vorbi despre cunoscuta invazie a formelor fără fond, după acești ani, „tinerii cosmopoliți” manifestă o siguranță evidentă.
La culoarea perioadei a contribuit și „tensiunea ideologică dintre stânga și dreapta”, fapt care a dinamizat fața culturii. În fața deselor schimbări politice, multe personaje ale scenei culturale românești au ezitat între o direcție sau alta.
Lucian Boia a discutat și despre cele două tendințe care se remarcă în acea perioadă. „Pentru unii, România nu era suficient de democratică, în timp ce pentru alții România nu era suficient de românească”. Pentru cei care „căutau soluții pentru ca România să aparțină cu adevărat românilor”, persista mitologia țărănească, „ideea purității românești care se întâlnea doar la sat”.
În spiritul epocii, regele Carol al II-lea a jucat un rol interesant, el asumându-și atât rolul de rege al țăranilor, cât și ce pe cel de rege al culturii.
Boia a mărturisit, în glumă, că „a încercat să-i găsească nod în papură lui Carol sub aspect cultural”, însă nu a reușit.
Carol a adus un sprijin important culturii interbelice prin Editura Fundațiilor Regale. Aici erau publicați autori consacrați, dar și scriitori debutanți nonconformiști, pe care regele i-a sprijinit și „le-a afirmat rolul simbolic”.
O altă tema a conferinței „Elita intelectuală românească între anii 1930 și 1950” a fost prezența evreiască și cea legionară. Legionarii doreau o „epurare” a universităților, care erau „un instrument de românizare”. Mai apoi, regimul lui Antonescu a fost „criminal și brutal” față de evrei, însă unul în care manifestările culturale au fost oarecum libere, iar critica și istoria literară au luat avânt.
După 1944 s-a observat o „hemoragie intelectuală”, mare parte a elitei părăsind țara ori sfârșind după gratii. „Regimul comunist a distrus pe jumătate elita, iar pe cealaltă jumătate a recuperat-o”, a mai afirmat istoricul.
Conferința a fost încheiată de prof.dr. Gheorghe Iacob, care a apreciat „nuanțele și echilibrul interpretativ” al istoricului Lucian Boia, lăsând loc întrebărilor și curiozităților din partea celor prezenți.
Seria Conferințelor UAIC are în vederea aducerea în mijlocul comunității academice ieșeni personalități de marcă a societății românești contemporane. În cadrul proiectului, au mai conferențiat Uca Marinescu, Dan C. Mihăilescu, Victor Rebengiuc, Stere Gulea și Cătălin Ștefănescu.