„Amintirile” lui Holender, lansate la Iași

Librăria Orest Tafrali a găzduit marți, 6 martie, începând cu ora 16.30, lansarea ultimei cărți a românului Ioan Holender: “Spuse, trăite, dorite. Amintiri”, publicată la Editura Universității. Cu această ocazie, cel mai longeviv director al Operei din Viena a prezentat si primul său volum autobiografic: “De la Timișoara la Viena”. Despre personalitatea omului, a artistului și a managerului Ioan Holender, dar și despre volumele sale, au vorbit Andrei Corbea-Hoișie, directorul Editurii Universității, Bujor Prepliceanu, directorul Filarmonicii de Stat “Moldova” Iași, dar și regizorul Mihai Zaborilă.

În debutul evenimentului a luat cuvântul Vasile Ișan, rectorul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. “Nu oricând putem să întâlnim un personaj care rânduit aproape două decenii faimoasa Operă Vieneză și a realizat din acest lucru aproape o performanță în sine.  Nu avem oricând privilegiul de a ne afla în fața unei personalități prin mâinile căruia au trecut aproape toți marii artiști de pe meridianele globului. Un om despre care, la o cunoaștere mai bună, constați că este de o franchețe și de o naturalețe cum numai oamenii mari pot fi”, a spus Vasile Ișan despre autorul cărții.

La rândul său, Andrei Corbea-Hoișie, a spus despre volumul “Spuse, trăite, dorite. Amintiri” că este “Bestseller-ul absolut lansat de Editura Universității în ultimii ani”.

Despre Ioan Holender, directorul Filarmonicii de Stat “Moldova” Iași, Bujor Prepliceanu,  a precizat că este un om liber, care are acum libertatea de a spune tot ce gândește. “Vă invidiez pentru că ați avut posibilitatea să trăiți într-o țară în care v-ați dezvoltat social și cultural”, i-a spus acesta autorului volumului lansat.

În finalul evenimentului, Ioan Holender a vorbit despre motivele care l-au determinat să scrie acest volum: „A fost desfășurare de idei, de păreri, despre experiențele pe care am avut ocazia să mi le pot însuși în acești 40 de ani în care am mers pe drumul artei și al culturii. M-am simțit liber în momentul în care am reușit să aștern pe hârtie ceea ce am trăit. Drumul meu nu a fost unul ușor. Nu aș dori să fi schimbat nimic în acest proces”.

“Noi suntem cei care răspundem față de noi înșine și niciun dictator nu poate fi vinovat de soarta noastră proprie. Eu am devenit un exemplu pentru acest lucru, nefiind un om excepțional. Nimeni nu își părăsește propria țară de voie, ci de nevoie. Eu mă consider în debit față de această țară. Vă mărturisesc că după această a treia vizită la Iași mă întorc la Viena cu sufletul plin”, a precizat Ioan Holender în încheierea evenimentului.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=X65I_NQCv_Q&version=3&feature=player_detailpage]
Evenimentul publicistic a avut loc în contextul vizitei pe care fostul director al Operei Vieneze a realizat-o la Iași la invitația Universității „Alexandru Ioan Cuza” și a Universității de Arte „George Enescu”. Cu această ocazie el a ținut, în perioada 4-7 martie, un curs intensiv de Management Cultural Internaţional, bazat pe cel pe care Ioan Holender il preda la Viena. Despre acest curs, Andrei Corbea-Hoișie a spus că este o premieră națională și ca va mai fi organizat și cu alte ocazii.

Ioan Holender a condus Opera de Stat din Viena aproape două decenii, în perioada 1992 – 2010. În prezent este director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu”. A primit de-a lungul carierei sale artistice numeroase premii și distincții, fiind membru de onoare al Academiei Române.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.