Cu ceva vreme în urmă am primit această întrebare – chiar de la un candidat – respectiv una dintre studentele voluntare ale Centrului de Carieră. Voia să știe – și să-i informeze și pe colegii ei – ce așteptări au angajatorii de la un candidat – în momentul în care îl intervievează pentru un job.

Asa ca mi-am scos ochelarii binevoitori de consilier în carieră și mi i-am așezat pe nas pe cei pretențioși și cât se poate de critici ai celui care face interviuri de selecție de mai bine de nouă ani.  Și i-am răspuns fetei.

Apoi m-am gandit că poate n-ar fi rău să afle mai mulți actuali sau viitori candidați cum sunt ei priviți de cealaltă parte a mesei la care are loc un interviu de selecție profesională.

Asadar, presupunând că îndeplinește criteriile eliminatorii pentru a participa la un interviu, candidatul ideal este în primul rând o persoană care știe ce vrea, iar postul pentru care aplică (fie că e job full-time, part-time, internship sau voluntariat) – se află pe traseul respectiv. Nimic nu-ți dă o încredere în tine mai solidă – ca și candidat – decât să știi ce vrei. Atunci poți vorbi răspicat despre motivația ta, despre motivele pentru care crezi că ești potrivit pentru jobul respectiv și despre trăsăturile care crezi că te vor ajuta să-i faci față cu succes.

Ceea ce ne duce la următorul punct de pe listă: candidatul ideal este onest. Este autentic. Are curajul să fie el însuși la interviu, oricâte emoții ar avea.  Cei mai mulți studenți cu care am lucrat în pregătirea pentru interviu erau convinși că scopul este să dea angajatorului exact ce așteaptă de la ei; că există un set clar de lucruri pe care dacă învață să le spună sau să le facă (răspunsuri „ideale” la întrebări, reguli privind limbajul nonverbal, etc.) – vor avea succes la interviu. Sunt mereu dezarmați când le spun că este mult mai important să fie ei înșiși, iar dacă încearcă impresioneze sau să „cosmetizeze” realitatea, oamenii cu experiență în recrutare vor ști oricum, iar asta îi va face pe ei, candidații, să-și piardă credibilitatea. Iar ca să poți fi onest la interviu, este foarte important să 1. știi ce vrei și 2. aplici doar la joburi pe care ți le dorești. Caz în care, bineînțeles, nu e nevoie să minți privind motivația ta. Iar dacă, autentic fiind, angajatorul nu te consideră totuși potrivit, este oricum preferabil să mai cauți, decât să treci de o selecție prezentând o imagine falsă despre tine și să descoperi ulterior că nu te simți bine unde ai ajuns.

Ce faci însă dacă tu îți cauți un job pentru că ai nevoie de bani? Pentru că salariul acela îți plătește facturile sau te ajută să studiezi în continuare? Când știi că nu e jobul ideal pentru tine, că nu intenționezi să rămâi pentru totdeauna acolo, dar ai nevoie să rămâi acolo un timp, măcar până te pui pe picioare?

Iar aici ajungem la al treilea punct de pe listă: candidatul ideal este cel care ia decizia să dea tot ce are mai bun, acolo unde este. Care ia decizia să facă tot ce poate, cât poate de bine, oricât de puțin timp ar intenționa să petreacă într-un loc. Care ia decizia să fie implicat, dedicat și serios, chiar dacă nu aplică pentru jobul visurilor lui, ci pentru unul care îi va plăti chiria pe următoarele 6 luni. Iar asta se simte – întotdeauna – de cealaltă parte a mesei.

Așadar, în toți anii aceștia în care am făcut recrutări și selecții, m-au lăsat rece răspunsurile „ideale” la întrebările mele; frazele învățate pe de rost; mâinile și picioarele poziționate într-un anumit mod și chiar ținutele impecabile; m-au dezamăgit zecile, poate chiar sutele de candidați care nu știau ce vor, nu aveau o direcție, cei care încercau din greu să pară altceva decât erau și cei despre care puteam vedea cu ușurință că nu vor să fie acolo. Am fost, bineînțeles impresionată de experiența relevantă, precum și de studiile în domeniu. Dar cel mai mult m-au captivat și m-au convins candidații care știau unde vor să ajungă, cei care își doreau cu adevărat jobul respectiv, cei care aveau curaj să spună „nu sunt sigur”, „am nevoie de puțin timp să mă gândesc”, și cei despre care puteam fi sigură că vor da tot ce pot odată ce vor fi acceptați.

Ar fi fost mai interesant un articol despre tips & tricks pentru interviul de selecție, ar fi fost mai ușor dacă ar fi existat o „rețetă” universală pentru candidați, știu. Viața reală are însă arareori ceva de-a face cu rețetele și – chiar mai puțin – cu „tricks-urile”, iar viața profesională nu face excepție.