de Tudor Luchian

Evenimentele de la sfârşitul anilor ’80 au adus o mai mare libertate oamenilor de ştiinţă, iar în unele ţări din fostul bloc comunist mai multe oportunităţi pentru a face ştiinţă de calitate. În Romania însă, a trecut mai mult timp până la apariţia acestor oportunităţi.

După absolvirea, în anul 1992, a Facultăţii de Fizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, mi s-a oferit şansa să fac parte din echipa unui nou laborator întemeiat de profesorii Mircea Sanduloviciu, Petre T. Frangopol şi Gheorghe Popa, iar in vara aceluiaşi an am fost invitat să studiez şi să lucrez în domeniul biofizicii sub îndrumarea lui Zsolt Tokaji, la Centrul de Cercetare Biologică din Szeged, Ungaria. Doi ani mai târziu, am fost acceptat la Universitatea Karl – Franzens din Graz (Austria) pentru a-mi pregăti teza de doctorat sub îndrumarea prof. Wolfgang Schreibmayer. În timpul studiilor doctorale am putut învăţa că, pentru a face cercetare de excelenţă în domeniul biofizicii moleculare şi al electrofiziologiei, pe lângă entuziasm, sănătate şi putere de muncă, este nevoie de bani pentru echipamente specifice, diferite chimicale, cărţi ş.a.m.d.

Am obţinut titlul de doctor în 1997 şi m-am întors acasă, sperând să pot desfăşura proiecte de cercetare de anvergură asemănătoare şi în România. În acea perioadă însă, în România, pentru un tânăr cercetător, fie el şi doctor în fizică, posibilitatea de a obţine bani chiar şi pentru cel mai insignifiant proiect în domeniul biofizicii era aproape nulă. Pentru a-mi continua investiţia intelectuală începută în timpul studiilor doctorale, în 1998 am acceptat un post de cercetător la Universitatea din Brisbane (Australia) , sub conducerea lui profesorilor David J. Adams şi Richard J.Lewis.

La sfârşitul anului 1999, m-am întors din nou în România, visând în continuare să pun pe picioare propriul meu laborator, să-mi realizez propriile proiecte şi să devin un mentor ştiinţific pentru tinerii studenţi de acasă. Dar visurile mele erau încă nerealiste. Situaţia economică a României era în continuare incertă, iar tinerilor cercetători necunoscuţi nu li se acorda extrem de multă încredere. Astfel, în 2001 am plecat din nou, pentru a lucra ca asistent în cercetare la Texas A&M University (SUA) sub coordonarea prof. Hagan Bayley.

Doi ani mai târziu, m-am întors acasă pentru a treia oară unde, cu toate că finanţarea pentru cercetare ştiinţifică era în continuare insfuficientă, am hotărât să rămân, să muncesc cu resursele aflate la dispozitie şi să sper că totul va fi bine. În Texas, am învăţat că un climat intelectual pozitiv, o atitudine optimistă şi puterea exemplului contau într-un laborator la fel de mult ca şi un echipament valoros. Nu aveam la dispoziţie prea multă finanţare, dar mi-am umplut laboratorul cu absolvenţi tineri, entuziaşti şi am incercat să realizăm cea mai bună activitate ştiinţifică pe care o puteam face cu resursele disponibile.

În perioada premergătoare intrării României în Uniunea Europeană, laboratoarele din România – inclusiv al meu – au avut posibilitatea participării la competiţii naţionale pentru accesarea de fonduri pentru cercetare. Cu o serie de idei bune, minţi tinere şi entuziaste şi cu câteva contracte de cercetare câştigate, laboratorul meu a devenit ceea ce am visat întotdeauna, un loc în care se poate efectua cercetare în domeniul biofizicii moleculare cu tehnici compatibile cu cele din orice laborator european din domeniu.

Cel mai mândru sunt însă de faptul că acum le pot oferi tinerilor mei colaboratori şi studenţilor ceea ce eu nu am avut la vârsta lor, şi anume posibilitatea de a-şi începe o carieră în domeniul ştiinţei acasă, în România, cu sprijin logistic şi posibilităţi reale de dezvoltare profesională. Cu toate acestea, factori cheie din domeniul administrativ şi politic sunt cei ce vor decide dacă aceste investiţii în tineri sunt „rentabile”pentru Romania sau dacă aceşti tineri educaţi şi entuziaşti trebuie să îşi caute împlinirea visurilor profesionale în altă ţară.

Articol apărut în Revista Science. Citiţi un articol pe aceeaşi temă din Revista Nature.

  cercetare, iasi, laborator, povesti de succes, tudor luchian, uaic, Universitatatea „Alexandru Ioan Cuza”