Generaţia Y sau Generaţia „Milenarilor” este subiectul principal al volumului scris de Chip Espinoza – Managing the Millenials.  O generaţie care „munceşte diferit, gândeşte diferit şi au alte priorităţi”  şi care se dovedeşte o provocare pentru managerii din altă generaţie.

De multe ori, acest termen este înţeles greşit la noi. Cu ceva timp în urmă, un post de televiziune naţional aducea în discuţie subiectul unei aşa zise generaţii YUP (Young Professionals Uprising), desprinsă din generaţia douăzecişiceva (numită şi generaţia Y, Why sau a Mileniştilor). În acest sens, se făcea trimitere la spiritul antreprenorial al unora dintre reprezentanţii ei.

Or, într-un astfel de cadru, nu putem vorbi de o generaţie, ci despre un posibil club al tinerilor de succes ce s-ar putea constitui şi într-un grup YUP. Din păcate, studiile efectuate pe piaţa antreprenoriatului din ultimii ani demonstrează că nu generaţia douăzecişiceva domină, ci a intervalului patruzeci-cincizecişiceva de ani.

Generaţia Y nu este o apariţie meteorică, ci a devenit componenta esenţială a actualei pieţe a forţei de muncă. Prin prisma anilor de naştere, pentru intervalul 1925-2019, se poate vorbi, potrivit Chip Spinoza ş.a. în cartea Managing the Millenials, chiar despre o variantă „aproape” internaţională a generaţiilor, astfel:

• 1925-1945: Builders Generation (a constructorilor);

• 1946-1964: Baby Boomers (a exploziei demografice);

• 1965-1977: X Generation (a necunoscuţilor);

• 1978-1996: Y Generation (generaţia douăzecişiceva sau postX sau Why);

• 1997-2019: O Generation (generaţia Obama-preşedinte).

Prin efectele globalizării, primele patru generaţii au o serie de caracteristici comune la nivel planetar, dar şi unele specifice naţionalului.

Într-un astfel de context, pentru ultima generaţie (1997-2019), în cazul României şi al mai multor ţări foste comuniste, consider că ar fi edificator numele de Generaţia EU, pentru a marca schimbarea masivă de paradigmă socială pe care o experimentează.

Aşadar, adevăratele generaţii apar în contexte istorice şi sociale mari. Sunt fenomene de masă care cuprind fiecare sector al societăţii. De aceea, yuppies nu pot reprezenta decât o subcultură, alături de alte numeroase subculturi – calculatorişti, rockeri, bikeri etc. Cu diferite stiluri de viaţă şi de relaţionare cu restul lumii. E o diferenţiere de ordin academic care are însă rostul ei pentru un discurs valid din punct de vedere ştiinţific. Dar poate că toate aceste confuzii ar fi mai uşor de evitat dacă redactorii din mass media s-ar apleca mai mult asupra generaţiei douăzecişiceva pentru a-i afla cât mai multe taine şi a-i înţelege limbajul.

  Chip Spinoza, dumitru oprea, generatia milenarilor, recomandare de lectura