Matei Vișniec: ”La 10 ani voiam să fiu ca D’Artagnan, pe urmă ca Alain Delon și actorii filmelor franceze. Așa am devenit francofil.”

Iubitorii de limbă și cultură franceză din Iași au avut ocazia să afle motivațiile exilului în Franța ale scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec, de ce scrie acesta într-o franceză ”fără ritm și melodie” ale cărei cuvinte sunt ”puține, seci și deșirate”, de ce România este o țară anormală și ce înseamnă francofonia, vineri, 30 martie, la conferința inaugurală ”Francofonie și identitate” a celei de a XVII a ediție a ”Zilelor Francofoniei” de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”.

 

În prezența Excelenței Sale M. Philippe Gustin, Ambasadorul Franței în România, a rectorului Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Vasile Ișan, a directorului Departamentului de limbă franceză de la Facultatea de Litere, Simona Modreanu, și a auditoriului, scriitorul Matei Vișniec a mărturisit cum s-a hotărât să plece din România. ”Astăzi vom vorbi despre timp, timpul în care am fost scriitor în București, pe când făceam parte din generația anilor ’80, pe când protestam împotriva regimului totalitar și a prostiei, pe când ne doream ca rezistența prin cultură să democratizeze sistemul comunist și pe când literatura era, încă, un spațiu de libertate, al metaforei și al încifrării. Dar lucrurile nu aveau să mai fie mult timp așa, iar poezia noastră socială, ironică, foarte interesantă nu era descoperită de nimeni din Vest. Nimeni nu venea în România ca să ne descopere și noi ne doream ca o certificare a calității operelor noastre să vină din Occident. Ne-am trimis cărțile la Radio Europa Liberă să le traducă, dar era foarte greu și riscant să-ți expediezi lucrările înafara României. Așa că am plecat eu în străinătate ca să mă traduc singur.”

 

Matei Vișniec mai spune că exilul din Franța, început în 1987, nu l-a întristat, nu i-a produs șocul cultural ori angoasa sentimentală a refugiatului care este neferict că și-a părăsit țara. Scriitorul trăia această experiență cu o fericire totală. ”Eram foarte fericit să plec din România, să rămân în Franța și să nu mă mai întorc vreodată în țara lui Ceaușescu. Mă simțeam ca și cum eram în patria mea natală.”

 

Dacă până să ajungă în țara lui Balzac, pentru dramaturgul Matei Vișniec centrul lumii era orașul său natal, Rădăuți, în care i-a citi pe Jules Verne, Albert Camus, Jean-Paul Sartre, ori Simone de Beauvoir, în orașul luminilor acesta și-a propus să facă parte din intelectualitatea franceză scriind în limba acesteia. ”Când aveam 16 ani am citit romanul ‹Exilul și Împărăția› al lui Camus și mi-am dat seama că acest scriitor îmi poate oferi răspunsurile pe care le voiam, așa că m-am dus la școala și am zis că sunt existențialist. Primele cărți pe care le-am citit au fost ale lui Jules Verne care a devenit Harry Potter-ul meu, apoi ale lui Dumas, și la 10 ani voiam să fiu ca D’Artagnan, pe urmă ca Alain Delon și actorii filmelor franceze. Așa am devenit francofil. Până la 20 de ani am citit toate cărțile despre Napoleon, Van Gogh și Gauguin, numai că la facultate când am intrat, la limba franceză era un profesor foarte aspru și sever, pe când la limba germană era o femeie foarte drăguță, așa că am ales germana, ceea ce mi-a amânat aprofundarea studiului limbii franceze cîțiva ani.”

 

 „Voi propune Guvernului României să facă o listă cu toate problemele existente și să o dea fiecărui jurnalist străin la intrarea în țară.”

Abia în Franța dramaturgul a ales calea limbii lui Baudelaire și a început să-și traducă operele în franceză, ca mai apoi să scrie numai în această limbă. După ce le-a citit celor din sală o caracterizare a lui G. Philippe din cartea ”Le Français, dernière des langues” despre limba franceză, pe care acesta din urmă o caracteriza ca fiind ”fără ritm și melodie, cu un vocabular nu la fel de mare ca engleza, ale cărei cuvinte sunt puține, lipsite de valoare sentimentală, seci și deșirate. O limbă pudrată care poartă o perucă”. Matei Vișniec a explicat de ce ar vrea un scriitor, fără să fie nebun, să creeze în limba franceză. Răspunsul a fost frumusețea limbii care l-a învățat să fie precis, concis, disciplinat. ”Ea te lasă să-ți creezi propria limbă franceză în interiorul celei mari. Așa au o limbă franceză proprie Cioran sau Ionescu, și eu mi-am creat propria limbă franceză pe care încă o învăț și o voi învăța toată viața.”

 

Jurnalistul de la RFI și BBC le-a oferit spectatorilor o explicație, ce a stârnit aplauzele sălii, despre motivele pentru care presa franceză, face din România o ”țară anormală”. Asta pentru că de mulți ani sunt patru subiecte negative intens dezbătute înafara României: negarea romilor, problema orfelinatelor, a copiilor orfani și a câinilor vagabonți. ”Este insuportabil. Nu este just ca România să fie prezentă cu patru-cinci subiecte negative învechite, foarte știute, având în vedere că aici se găsește o multitudine de probleme neexploatate. Voi propune Guvernului României să facă o listă cu toate problemele existente și să o dea fiecărui jurnalist străin la intrarea în țară. Pentru că dacă vom avea mai multe subiecte negative, am părea normali, dar cum le avem încontinuu doar pe acestea patru-cinci, suntem anormali.” Jurnalistul a mai explicat francofililor prezenți că imaginea țării noastre în Franța este mai mult decât proastă, ”este debilă, iar asociațiile franco-române de tineri care realizează activități culturale și spun că există mai multe probleme negative în România nu fac altceva decât să ne transforme într-o țară normală, și nu e bine” a spus râzând scriitorul.

 

Pentru Matei Vișniec Franța este un spatiu de creație și de schimb, un mediu al întâlnirii și al realizării personale. El crede că ”francofonia este o chestiune de stil de care încă avem nevoie, Franța oferă acea ‹art de vivre›, ne oferă poeți, cultură și muzică, fără de care am fi mai săraci spiritual.”

 

Cea de a XVII-a ediție a ”Zielelor fancofoniei” de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a cuprins pe lângă sesiunile de comunicări științifice francofone și conferințe, lasarea cărții ” Dicționar de francofonie canadiană” al Corinei Panaitescu, un spectacol de poezie și jazz la Biblioteca Centrală Universitară care a valorificat textele ” La Ville d’un seul habitant”și ”La Compagnie Delagare” ale lui Matei Vișniec. În cea de a doua seară a colocviului a fost jucată pe scena Teatrului Național din Iași piesa ”Le Marchand de temps” de Matei Vișniec.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.