Aproximativ 105.000 de cupluri s-au căsătorit anul trecut, dar acest număr reprezintă un minim istoric faţă de anul 2007, dacă este să analizăm graficele și cartogramele pe care ni le-a oferit prof.univ.dr. Corneliu Iațu de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” . Tinerii amână până la vârsta de 31 de ani momentul în care spun ”DA!”, iar procentul celor care trăiesc în concubinaj trecea de 4% în 2002. Mediul rural îşi păstrează tendinţa de uşoară creştere a nupţialităţii faţă de oraş, unde se constată o scădere de 2.3 ori mai mare a ratei căsătoriilor. Printre judeţele cu cei mai mulţi îndrăgostiţi care şi-au oficializat relaţia de iubire se numără: Timiş, Iaşi, şi Suceava.

Numărul maxim de căsătorii din 2010 atinge minimul anilor ’90

În acest an de Valentine’s Day la Oficiul de Stare Civilă Iași au fost oficializate șase căsătorii, în timp ce judecătorii ieșeni au dat verdictul în 16 procese de divorț. Dar acest număr nu trebuie neapărat să ne sperie, mai au și judecătorii zile pline. Ceea ce e cu adevărat important este faptul că în România anului 2010 maximul ratei căsătoriilor a fost de 6.8‰, ceea ce în 1990 era, de fapt, un minimum (6.6‰) iar pe atunci maximul nupțialității era înregistrat în județul Timiș, cu o pondere de 9.3‰. Și bineînțeles nu mai punem la socoteală anul 2007, în care a fost consemnată o rată a nupțialității apropiată de 9‰. Graficul ”Evoluția ratei nupțialității din România” în perioada 1990-2010 relevă aceste date.

Din acesta se poate observa că nupțialitatea a avut două perioade de creștere puternică în România, prima este cea de după ˈ90, când, spune profesorul Corneliu Iațu ”un factor declanșator pentru creșterea numărului de căsătorii a fost și entuziasmul de după Revoluție, de după comunism, în care toată lumea s-a gândit că o să fie frumos, iar alții nici nu s-au mai gândit ci pur și simplu s-au căsătorit. La fel cum a fost și Decretul lege nr.84 din 21 februarie 1990 , prin care tinerii căsătoriți puteau cumpăra verighete de aur de 14 karate din magazinele Ministerului Comerțului Interior la un preț mai mic decât cel de pe piața neagră. Pe atunci prețul aurului era destul de ridicat pe piața neagră și odată cu această lege cuplurile se puteau duce la ”Magazinul Moldova” să-și cumpere verighete la un preț rezonabil – verighete simple 650 lei/gr, verighete cu cizelura mecanică 700 lei/gr și verighete cu cizelura manuală 800 lei/gr-”.

Urmează din 1991 până în 1994 o scădere cu aproximativ două promile a ratei nupțialității, după care se constată o creștere care atinge maximul în 2007, când această rată este aproape de pragul ailor 1990. Explicația acestui fenomen o regăsim în LEGEA nr.396 din 30 octombrie 2006, prin care se acorda un sprijin financiar echivalent cu 200 de euro, calculați în lei la cursul BNR, pe care îi primea fiecare cuplu ce se căsătorea pentru prima dată, începând cu 1 ianuarie 2007. Între timp, guvernul Boc a suspendat acordare acestui sprijin în anul 2010. Și spune profesorul Corneliu Iațu, directorul Departamentului de Geografie al Facultății de Geografie și Geologie, că atunci s-au oficializat și căsătorii în care mirii aveau peste 80 de ani.

Tinerii români practică din ce în ce mai mult concubinajul

După acest moment al anului 2007 numărul celor care s-au decis ”să-și pună pirostiile” a scăzut în fiecare an, în 2011 s-au înregistrat aproximativ 105.000 căsătorii, față de 189.200, câte au fost în 2007, aşadar o scădere de 45%. Totuși România stă mult mai bine la acest capitol decât alte țări europene, precum: Bulgaria, Ungaria, Italia, Portugalia, Estonia sau Belgia și Germania. Însă Elveția, Finlanda și mai ales Polonia au mai multe cupluri care s-au căsătorit în 2010 față de țara noastră. Graficul ”Evoluția ratei nupțialității în unele țări europene” este definitoriu în acest sens.

Media europeană a căsătoriilor este de trei la mia de locuitori, în România această medie este de 5-6 căsătorii la o mie de locuitori, ceea ce înseamnă că suntem ca nupțialitate deasupra multor țări europene. Însă directorul Departamentului de Geografie susține că nu este atât de importantă nupțialitatea pe cât este de actuală uniunea consensuală ”mai ales în rândul tinerilor care copie modelul occidental, această uniune consensuală este foarte marcantă ca pondere. Pe de altă parte pe statisticile Eurostat, se vede acum un indicator interesant și anume cel al copiilor ilegitimi, “născuți din flori”, și nu numai, ca rezultat al uniunii consensuale sau a unor relații de scurtă durată. Tânărul cuplu nu este căsătorit, nu are acte care să consfințească acest fapt, dar are copii. În România nu avem o statistică oficială în acest sens, sunt multe studii fragmentare, dar tindem și noi spre așa ceva. Recensământul din 2002 arată- pe baza declarațiilor persoanelor că uniunile consensuale, cunoscute la noi sub denumirea de concubinaj- că 3,8 la sută din populație ar fi cuprinsă în această practică”. De altfel, coabitarea consensuală ca aranjament marital neconvențional este pentru prima dată introdusă ca indicator la acest recensământ. În timpul regimului comunist nici nu se punea problema recunoașterii acestui fenomen pentru că el ar fi fost contrar moralei socialiste.”

Un alt exemplu de factor inhibitor al căsătoriilor este observat în țările nordice, în care așa cum ne spune profesorul Corneliu Iațu ”mai sunt așa-numitele ”căsătorii de probă” în care cei doi stau împreună ceva timp, dacă merge, se căsătoresc oficial, dacă nu merge schimbă partenerul. La noi a funcționat până în deceniul nouă al secolului al XX-lea, așa-numitul ”model nupțial românesc” în care era exista această propensiune pentru căsătorie, pentru legalizarea relației de cuplu, mai ales în rândul tinerilor. Pe atunci vârsta femeilor ce urmau să se căsătorească era de 21 de ani, iar acum s-a ajuns, în ultimii ani, la 29 de ani, ca la bărbați vârsta să crească până la 31 de ani. Înainte de 1990 tradiția juca și încă joacă un rol important în mediul rural, unde nici măcar nu se punea problema unei relații fără a fi căsătorit”.

Graficul ”Evoluția vârstei medii a soților la căsătorie” ne arată că dacă imediat după revoluție bărbații se căsătoreau la 27 de ani acum au ajuns la 31 de ani fără a avea acest gând. În ceea ce le privește pe femei, acestea în 20 de ani au ajuns ca să nu se mai ”lege” cu alesul lor la 22 de ani, ci la 29. Minimele sunt atinse, la ambele categorii, doar de cuplurile din mediul rural, la începutul anilor ˈ90, care prezintă acum aceleași tendințe de amânare a momentului oficializării relației de iubire, precum cei de la orașe.

”Scade numărul de căsătorii la vârsta de 20 de ani şi creşte foarte mult numărul celor la 31 de ani”

În continuarea ideii precedente, se observă faptul că femeile au renunțat să se căsătorească la vârste de sub 20 de ani și lasă măritișul pe mai târziu, începând cu 25 de ani până la 29. Pe Graficul ”Evoluția numărului de căsătorii după grupa de vârsta a soției” se observă cum de la peste 90 de mii de femei, ce aveau 20-24 de ani, căsătorite în 1990, se ajunge la o scădere cu o jumătate de mii de căsătorii pentru aceeași grupă de vârstă în 2010. În timp ce grupa 25-29 de ani și-a dublat numărul în ceea ce privește căsătoriile din ultimii 20 de ani. Principala cauză a acestei amânări a căsătoriei, atât la femei cât și la bărbați, o reprezintă situația economică, după aceea ”tinerii fac studii superioare, dacă înainte erau foarte puține locuri la facultate și foarte puțini pătrundeau în învățământul universitar, acum numai cine nu vrea nu face studii superioare. Sunt foarte mulți tineri care se concentrează pe studii și atunci când le termină au 25-26 de ani. Dar nu se căsătoresc imediat deoarece trebuie să-și asigure din punct de vedere financiar stabilitatea, și asta durează iarăși câțiva ani, de aceea avem o vârstă atât de ridicată pentru căsătorie. Apoi mai este și lipsa unei locuințe și aproape imposibilitatea să-ți achiziționezi o locuință, ori, ca să te căsătorești trebuie să ai o locuință a ta, poți să stai și cu părinții, dar acest mariaj nu este foarte reușit. Ceea ce s-a încercat să se facă prin acele ANL-uri, este foarte bine, însă numărul de locuințe este insuficient, dacă necesarul este de 10.000 de cereri, autoritățile construiesc 200 de apartamente și asta în câțiva ani” mai spune profesorul Corneliu Iațu.

Dacă în mediul urban vârsta medie a viitorilor soți este între 29 și 31 de ani, tot aici întâlnim în 2011 și o scădere a numărului de căsătorii de 2,3 ori mai mare decât în mediul rural. Este clar că tradiția joacă un rol important la sate, și sunt cazuri în care și cei din mediul urban merg și se căsătoresc în mediul rural. Profesorul Corneliu Iațu își amintește că ”acum doi, trei ani, dar cred că și anul trecut, în Maramureș, de exemplu, erau nunți în fiecare zi, pentru că nu găseai local liber sâmbăta și duminica. Erau mulți care veneau din Italia cu bani și care își programaseră nunțile într-o zi a săptămânii. Apoi să faci o nuntă la sat este cu mult mai diferit de cea făcută la un resturant, în oraș, unde nunta începe la opt seara și se termină la trei, patru, dimineața. Pe când la țară este un adevărat ritual, sunt numeroase obiceiuri ce trebuiesc respectate și păstrate, și nu mă refer aici numai la furatul miresei, ci și la cele care au loc a doua zi dimineața și seara de după nuntă, în care se fac întâlniri cu nașii și cu părinții sau socrii. Toate acestea fac parte din tradiție, însă, din păcate și în mediul rural încep să se piardă unele dintre aceste obiceiuri, pentru că ne cosmopolitizăm”.

Migraţia din Moldova creşte nupţialitatea în Banat

Cartogramele cu distribuția ratei nupțialității pe urban/rural în 1990 și 2010, ne oferă o perspectivă asupra a două decenii moderniste românești în care mediul rural a sărăcit în nunți o dată cu urbanul, și mai mult, minimul din 1990 a devenit maximul din 2010. Acum doi ani la sat s-au căsătorit 6.1‰ cupluri, pe când la oraș 7.3‰, iar ponderea s-a păstrat, oarecum, de acum 20 de ani, când în mediul rural erau oficializate 8.9‰ căsătorii, iar în mediul urban 10.6‰.

Moldova a fost și este dintotdeauna rezervorul demografic al României. Chiar și indicatorii nupțialității arată aceasta. Județele Iași, Suceava au valori mult mai ridicate în ceea ce privește evoluția natalității față de restul regiunilor țării. Celebra „lege a decrețeilor” (restricționarea drastică a întreruperilor de sarcină în anul 1966) a produs un boom natalist fără precedent. Unele evoluții geodemografice de după 1990 li se datorează și acestor „decreței”, oameni care au ajuns la maturitate, s-au căsătorit și au făcut copii. Pe de altă parte, spune directorul Corneliu Iațu ”să nu uităm faptul că cele mai multe persoane plecate în străinătate sunt din regiunile cele mai sărace, respectiv Moldova și mai puțin din sud. De asemenea și cei din Transilvania au plecat în virtutea unor legături cu Vestul Europei, spre Austria, chiar și Germania sau Ungaria (mai ales populația maghiară).

Faptul că în unele județe din vestul României se înregistrează valori relativ mai mari ale nupțialității, e oarecum determinat de populația care se căsătorește cu străini, o valoare mare a divorțialității și implicit a recăsătoriilor dar și pentru că se pune accent pe instituția căsătoriei. Nu este exclus nici fenomenul căsătoriilor de conveniență”.

În cartograma din 1990 Timișul are valori mari ale nupțialității deoarece ”majoritatea migrației din Moldova s-a făcut înspre Banat, spre Brașov, Constanța, București, iar Timișoara și Aradul sunt cunoscute ca un vârf al migrației. Dar în județul Timiș avem această valoare ridicată a nupțialității și datorită comportamentului moldovenilor, comportament care s-a translat într-o primă fază și în noua locație, aceștia preferând să se căsătorească la vârste tinere. Pe de altă parte, nici nu exclud un anumit entuziasm de după Revoluție, dar acest entuziasm se bazează pe o anumită rezervă demografică, iar aici veniseră atât moldoveni, dar și maramureșeni. Nu pot să spun că este cert, dar asta intuiesc” explică profesorul Corneliu Iațu.

Se constată că în Harghita și Covasna, numărul căsătoriilor este redus, de asemenea și natalitatea în aceste zone cu maghiari era mică în anii ˈ90, între timp a crescut. Apoi, în ceea ce privește Moldova aceleeași perioade, profesorul de la Facultatea de Georgafie și Geologie afirmă că ”indicatorii nu sunt chiar așa de grozavi, exceptând Suceava și Iași, în Botoșani nu-s foarte multe căsătorii – acum acest județ are o populație foarte îmbătrânită, mai ales la sate- însă în 2010 se vede clar că cele doua județe și-au păstrat ridicat numărul de căsătorii, mai ales pentru că sunt și centre universitare importante. De asemenea, Timișul își păstrează nupțialitatea ridicată, iar și mai interesant ca distribuție spațială este acest cordon care începe cu Iași, Suceava și care se continuă cu Bistrița, Cluj, Sălaj și Bihor, pe care practic l-aș vedea mai mult ca pe o “autostradă” a nupțialității”.

Municipiul București avea după căderea comunismului o valoare a nupțialității destul de mare, de 9‰ căsătorii, ca în urmă cu doi ani să ajungă la 7.2 ‰.

Femeile independente şi preocupate de carieră amână tot mai mult căsătoria

Dacă înainte de 1989, femeia era motorul nupțialității pentru că așa era educată și lipsa căsătoriei era văzută ca un eșec, astăzi femeia este mult mai independentă, mult mai preocupată de studii, de carieră. Paradoxal, unii bărbați par a fi mai preocupați de instituția căsătoriei și mulți invocă faptul că iubirea nu are acte sau nu cere acte.

Profesorul Corneliu Iațu mai spune că dezinteresul pentru actele oficiale care să-ți confere statutul de căsătorit este regăsit mai mult în rândul tinerilor, ”dar pe măsură ce îmbătrânești realizezi totuși că aceste acte sunt necesare nu numai ca birocrație. Deja se practică, după modelul american, căsătoriile de probă, sau de o zi. Dragobetele este o sărbătoare în care numeroși comercianți oferă această posibilitate. Lăsând la o parte aspectul mercantil, cred că este romantic și interesant să te căsătorești, dacă nu ești, chiar și pentru o zi. Poate fi o experiență interesantă și vă puteți analiza comportamentul în fața acestui nou statut.

În cele din urmă, cred că este interesant, lăsând la o parte statisticile și indicatori geodemografici, ca dragostea să ne cucerească, să devenim mai buni pentru că această lume există atâta timp cât există iubire. Fiecare dintre noi ar trebui să conștientizăm acest fenomen: dacă dragostea ne face mai buni, de ce nu am iubi permanent? Cu acte sau fără acte, aproape că nu mai contează”.

Așadar, dacă nu sunteți încă siguri când și cu cine o să vă căsătoriți, Dragobetele este o zi perfectă pentru a simți pe propria piele ce înseamnă: ”Vă declar căsătoriți!” Și dacă vă place atât de mult senzația, ne puteți chema la nunta voastră, nu promitem că venim, dar cu singuranță vă urăm ”Casă de piatră!”

  cartograme judetele cu cele mai multe casatorii, casatorii, grafice vastra de casatorie, rata nuptialiatii in Romania conparatie cu alte tari europene, rata nuptialitatii in Romania urban/rural