”Citește” un profesionist – Biblioteca Vie

Echipa CIPO te invită miercuri, 14 decembrie, la ora 18.00 la o întâlnire de tip Biblioteca vie să ”citești” un profesionist. Evenimentul se va desfășura  la Librăria Orest Tafrali, situată în Corpul A al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Pentru a-ți asigura un loc este necesară înscrierea prin intermediul formularului de mai jos.

Biblioteca vie va fi asemenea unei biblioteci obişnuite, din care cititorii interesaţi vor împrumuta cărţi pentru o perioadă limitată de timp (20 minute), le vor citi şi le vor returna bibliotecarului, pentru a fi răsfoite de următorii cititori interesaţi. Sunt două diferenţe majore însă: cărţile sunt persoane, iar citirea lor presupune dialogul cititorului cu acestea.

Proiectele derulate de CIPO în ultimii ani au scos în evidenţă atât nevoia studenţilor de a intra în contact cu specialişti din diferite domenii de activitate, de a le cunoaşte poveştile de succes, cât şi dorinţa foştilor studenţi ai Universităţii de a dărui din experienţa lor, într-un cadru mai puţin formal.  Așadar, evenimentul Biblioteca vie – ”Citește” un profesionist facilitează întâlnirea studenților cu profesioniști din domeniile lor de studiu printr-o metodă specifică educației nonformale.

Dorim ca această întâlnire să fie urmată și de alte ediții care să reunească profesioniști din toate domeniile de studiu de la UAIC.

Profesioniștii invitați la această ediție sunt:

  • Daniel Buleu – Director de dezvoltare, Embarcadero Technologies
  • Ovidiu Chițovanu – Manager, Front Page Communication
  • Andreea Marc – Manager Comunicare şi PR, Icar Tours
  • Gabriel Curcudel – Specialist SEO si SEM, Advert Point
  • Florin Bărhălescu – Manager General, Icar Tours

Program:

18.00 – 18.20 – Vei putea participa la deschiderea evenimentului, prezentarea conceptului și a invitaților;

18.20 – 20.00 – vei putea ”împrumuta cărțile” și discuta cu profesioniștii invitați, în sesiuni de 20 de minute.

Vor putea participa aproximativ  40 de studenți ai Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Pentru a putea participa, înscrie-te folosind formularul de mai jos. ”Cărțile” pot fi ”citite” individual sau în grupuri de maxim 3 persoane. Vom trimite confirmarea participării prin email la începutul săptămânii următoare după centralizarea preferințelor, în ordinea înscrierilor.

Înscrierile s-au încheiat. Dacă dorești să participi, te așteptăm la eveniment! În funcție de disponibilitate, vei putea să discuți cu unul dintre profesioniștii invitați.

Pentru detalii suplimentare, ne poți contacta prin email, trimițând un mesaj la adresa cipo@uaic.ro.

Prezentarea invitaților:

 Andreea Marc – Manager Comunicare şi PR, Icar Tours

Îmi iubesc job-ul şi consider că mixul dintre PR şi turism este cea mai bună combinaţie posibilă. Cea mai mare experienţă şi domeniul în care sunt specializată este cel al Relaţiilor Publice şi al Comunicării, pe care îl practic de aproape 10 ani.

Am creat diverse campanii şi am lucrat pentru nume ca Salvaţi Copiii, Centrul European pentru Resurse şi Consultanţă, Petrom România, Gabriel – Roşia Montană, Kapital – Arhipelago, Academia Britanică de Comunicare şi Afaceri, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Pensiunea Casa Doamnei Voroneţ, Atelier Celebro.

În 2004 am descoperit online-ul şi blogging-ul şi a fost dragoste la primul … click. De atunci, am creat diferite site-uri şi bloguri pentru instituţii din toată ţara, însă cel mai de suflet proiect este revista online pentru femei Belva.ro, un blog colectiv pentru femei scris cu pasiune şi cu mult răsfăţ.

În 2006 am absolvit şi cursurile de formator certificat, care m-au ajutat să livrez traininguri de Soft Skills la nivel internaţional, dezvoltându-mi un grad mare de comunicare interculturală.

În prezent sunt Manager de Comunicare şi PR la agenţia de turism Icar Tours din Iaşi, iar în timpul liber scriu texte ca freelancer şi desfăşor campanii de Comunicare prin intermediul Atelierului Celebro.

Ovidiu Chițovanu – Manager Front Page Communication, Agentie de publicitate și relații publice

Ar trebui să scot în evidență toate calitățile  și  defectele mele, ceea ce-mi displace la culme.

Voi fi o carte  și orice carte are un cuprins: publicitate, evenimente, sute de scenarii de spot, idei creative, clienți multumiți, branding, bridge, tenis, fotografie, web development, cercetare de piață, media planning, trainer, PR  și multe alte subcapitole.

Nu voi scoate în evidență calități și defecte,  voi vorbi despre mine  asa cum sunt: un om simplu.

Un bun prieten îmi spunea acum 12 ani: hai în București să faci bani, un altul spunea: hai în Canada că te descurci așa cum te știu, dar eu am încercat să fac ceva în Iași și de 10 ani lucrez în propria firmă. Nu m-am considerat niciodată un „patron”, ci doar  un coleg al colegilor mei.

Florin Bărhălescu – General Manager, Icar Tours

În februarie 1997 am fondat prima agenţie de turism acreditată IATA specializată pe bilete de avion. De atunci, am pus suflet şi pasiune în tot ceea ce am făcut, iar momentan mă mândresc cu cea mai minunată echipă pe care aş putea să o am. Iar împreună muncim din pasiune pentru turism … pentru turismul de calitate, motiv pentru care de 15 ani suntem lideri regionali pe piaţa din Moldova.

Experienţa de peste 20 de ani în turism îmi place să o împărtăşesc cu studenţii mei de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, din cadrul seminarului de Marketing Turistic.

Sunt Vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Turismului Ieşean şi iniţiator al mai multor proiecte turistice: Degustări de Vin, Tururi de Oraş, Turism Educaţional, Management de Pensiuni şi Turism de Afaceri.

Toate experienţele m-au învăţat să preţuiesc fiecare om, fie el client, partener sau angajat, şi să înţeleg că afacerile nu se fac cu bani, ci cu oameni.

Gabriel Curcudel aka Krumel – Specialist SEO si SEM, Advert Point

Sunt editor Dmoz şi Musicmoz pentru secțiunile în limba română din 2004.

Advert Point e una din firmele pe care le dețin, suntem axați în special şi strict pe optimizarea site-urilor web şi promovarea lor în motoarele de căutare. Creăm şi administrăm campanii PPC Adwords şi Facebook.

Colaborez cu firme pentru servicii şi consultanţă în domeniile Search Engine Optimization (SEO), Search Engine Marketing (SEM) şi Ecommerce (analiza onpage, UX, CRO, CX, WA, IA).  Printre firmele cu care am lucrat sau lucrez se numără: Bitdefender, HotNews, PcGarage, Evomag, MediaPro Interactiv, 2Parale, cognitiveSEO etc.

Sunt cofondator şi președinte  „Oameni din online”, ce se vrea a fi o comunitate de profesioniști bazata pe schimbul de informații, experiențe, networking, implicată activ în creșterea şi educarea mediului online românesc. ODO e o inițiativa ce adună împreună oameni cu idei, proiecte şi realizări în online, oameni ce vor să îşi împărtăşească  experiența proprie, să discute probleme specifice şi să se implice local în creșterea nivelului profesional online.

Scriu despre ceea ce practic pe krumel.ro, sem-point.com, seo-point.com și seo-romania.com.

Daniel Buleu – Director de dezvoltare, Embarcadero Tehnologies

Sunt absolvent de Automatică și Calculatoare, promoția 1992. În primii doi ani n-am fost un student foarte conștiincios (n-am înțeles nici acum la ce folosește unui student de AC să învețe un an de zile despre sudură și furnale), dar începând cu anul 3 și cu examenele „cu toate cursurile pe bancă” facultatea a început să-mi placă din ce în ce mai mult. Am învățat multe lucruri teoretice, mi-am format gândirea de „inginer”.

Primul job: după un interviu de 10 minute (cu managerul companiei) în care se pare că am făcut impresie bună, am acceptat un job de administrator de sistem și un salariu care reprezenta aproximativ dublul chiriei pe care o plăteam pentru un apartament cu o cameră în Alexandru. Am învățat să fac (de data asta practic) multe lucruri – am fost (din câte știu) prima persoană din Iași care a reparat o imprimantă laser, am realizat prima rețea din acea instituție folosind cablu coaxial TV ca sa-l conving pe șeful meu de beneficiile legării în rețea a calculatoarelor… și alte inginerii :).

În perioada 1993-2002 am lucrat în Fundația Soros ca și Coordonator Proiecte IT&C (cele mai importante fiind dotarea cu computere a zeci de școli și licee și conectarea lor la Internet) și ca director al biroului local al Centrului de Computere și Comunicatii (CCC) – care mai târziu a devenit DNT (Dynamic Network Technologies) și a avut un impact major în răspândirea Internetului în România.

După preluarea DNT de către Astral (care mai târziu a fost cumpărat de UPC) mi-a plăcut să experimentez câteva joburi de management în domeniul distribuției de echipamente, serviciilor IT pentru companii și un job de consultant IT și project management într-o mare companie de cercetare de piață online, atât în Iași cât și în București.

Începând cu 2005 am coordonat centrele de dezvoltare software din România a unor mari companii – 1&1 Internet (în București), Webfusion și Embarcadero Technologies (în Iași).

Am fost norocos să am joburi interesante, care mi-au plăcut, mi-au oferit multe satisfacții și m-au provocat să cresc profesional. Am învățat câte ceva din fiecare din ele, multe dintre ele mi-au oferit ocazia să „make a difference” – și sper să fie la fel și pe viitor.

În prezent conduc Embarcadero Technologies România – cel mai mare centru de R&D al companiei americane Embarcadero Technologies Inc, o companie fondată în 1993. Embarcadero oferă de peste 17 ani unelte software cross-platform pentru managementul bazelor de date  (începând de la faza de proiectare pâna la maintenanța și performance monitoring & tuning) și medii de dezvoltare (multe din ele intrate în portofoliu dupa achiziția Borland/Codegear în 2008). Chiar dacă este o companie „veche”, Embarcadero continuă sa inoveze – după un efort de peste doi ani am lansat în urmă cu doar câteva luni Appwave – o soluție complexă de management al aplicațiilor software destinată în special organizațiilor de mari dimensiuni.

Lucrând în Borland Turbo Pascal și C++ Builder 1.0 în timpul facultății nu mi-am închipuit că voi ajunge sa conduc aproximativ 2/3 din departamentul de R&D al Embarcadero „doar” 20 ani mai târziu :).

Produsele Embarcadero (și aș menționa doar o parte din ele – RAD Studio, DBArtisan, Delphi, ER/Studio, Appwave, Change Manager, DB Optimizer) sunt utilizate de peste 3 milioane utilizatori în companii și organizații din întreaga lume. Suntem prezenți cu birouri comerciale în 29 de țări deservind peste 97% din cele mai mari 2000 de companii.

Centrul din Romania a fost înființat în Decembrie 2006 și are acum o echipa de aproape 150 persoane – developeri, specialiști QA, technical writeri, translatori. Mai multe informații despre Embarcadero și produsele sale pot fi găsite la www.embarcadero.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published.