Rubik miniHub, primul spațiu de co-working din Campusul UAIC

Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași sunt invitați miercuri, 27 noiembrie, de la ora 14:00, la inaugurarea Rubik miniHub, primul spațiu de co-working din Campusul UAIC, care este amplasat în Corpul B, la etajul III (între Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și Facultatea de Geografie și Geologie).

Proiectul de amenajare Rubik miniHub este o inițiativă a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și a fost implementat cu implicarea directă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cu susținerea Raiffeisen BANK România și Orange România. Această inițiativă face parte dintr-un program complex de educație antreprenorială lansat de Rubik Hub Piatra Neamț, numit RubikEDU, care răspunde nevoii de promovare a spiritului antreprenorial în rândul studenților.

Rubik miniHub are o suprafață aproximativă de 120 de mp și este amenajat într-un design specific celor mai moderne spații de co-working din lume, pentru a crea un mediu de lucru atractiv, care să stimuleze creativitatea tinerilor. În spațiu, studenții vor beneficia de conexiune WiFi, prize pentru încărcarea dispozitivelor digitale și mobilier modular, pentru a implementa proiecte de echipă sau individuale.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.