Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”

Facultatea de Litere organizează cea de-a XLV-a ediţie a Colocviului Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”,  în perioada 22-24 mai 2019.

Festivitatea de deschidere va fi joi, 23 mai, în intervalul 10-12, în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, iar conferinţa de inaugurală, cu titlul Un viitor romancier la 1870: Mihai Eminescu, va fi susţinută de doamna Prof. dr. Ioana Bican de la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

Comunicările pe secţiuni se vor desfăşura joi, 23 mai, între orele 15:00-19:00 şi vineri, 24 mai, între orele 09:00-11:00 în Aula „Mihai Eminescu”, Sala Ferdinand şi Sala Senatului. Cele mai bune lucrări vor fi premiate şi publicate în revista Studii eminesciene, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, ISSN: 1584-692X, revistă ajunsă anul acesta la numărul XV.

Lucrările Colocviului se desfăşoară pe patru secţiuni (Exegeze; Critica criticii & studii culturale; Poetică şi Stilistică; Publicistică şi corespondenţă) la care se adaugă un Atelier de traduceri. Tema ediţiei din acest an este: „Chipurile nopţii”, iar poemele propuse pentru analiză/traducere sînt Luna iese dintre codri; Printre stînci de piatră seacă; Zboar-al nopţii negre flutur.

Alături de studenţi din Universitatea noastră, la Colocviu vor fi prezente echipe de la Universitatea „Babeş – Bolyai”, Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest, Timişoara, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Alecu Russo”, Bălţi, Universitatea „Transilvania” din Braşov.

Sponsorii ediţiei din acest an sunt: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Revista „Convorbiri literare”, Editura Convorbiri literare şi Editura Polirom, Cartea Românească Educational, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”.

Programul complet al evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.