Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, Ediţia a XLIII-a

Vă invităm la Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, Ediţia a XLIII-a, organizat de Catedra de Literatură română „G. Ibrăileanu” a Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, între 18-20 mai 2017.

Deschiderea lucrărilor Colocviului va avea loc joi, 18 mai 2017, ora 09:00, în Sala Senatului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, iar comunicările pe secţiuni se vor desfăşura joi, 18 mai, între orele 14:00-18:00 şi vineri, 19 mai, între orele 08:00-11:00 în Amfiteatrele III. 11, III. 12 şi în sălile „G. Ivănescu” şi „Al. Dima” (corp A, et. II).

Partenerii acestei manifestări ştiinţifice sunt Primăria Municipiului Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Editura Polirom, Editura Convorbiri literare, Revista „Convorbiri literare”.

Cele mai bune comunicări studenţeşti vor fi publicate în revista Studii eminesciene, publicaţie întemeiată în 1980, de regretatul Profesor Dumitru Irimia, sub titlul Caietele Eminescu, iar din 2004, Studii Eminesciene.

Revista este publicată la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, ISSN: 1584-692X şi a ajuns anul acesta la al XIII-lea număr; colectivul de redacţie este alcătuit din Prof. dr. Lăcrămioara Petrescu (coordonator) şi Lect. dr. Ilie Moisuc (redactor).

Vezi aici  programul evenimentului.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.