Workshopul „Ziua Socială a Studentului”, ediția a V-a

Sâmbătă, 25 februarie a.c., începând cu ora 9, se va desfășura în „Aula Magna” a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, a cincea ediție a workshopului „Ziua Socială a Studentului” (ZSS). Pornită la inițiativa pr. dr. Lucian Farcaș, ZSS este organizată de Oficiul pentru pastorația universitară a Episcopiei Romano-Catolice de Iași, în colaborare cu Institutul Teologic Romano-Catolic și cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și dorește să le ofere studenților ocazia de a reflecta asupra importanței pe care o au în societate prin implicarea în viața politică, urmând învățătura socială a Bisericii.

Tema propusă pentru acest an este: „Politica între ideal și real. O abordare în lumina doctrinei sociale a Bisericii”. ZSS cuprinde două părți. În prima parte vor fi prezentate trei conferințe. Prima conferință, pregătită de pr. Alois Bulai, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, are o temă provocatoare: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?”, cu referință la cuvintele lui Cain care l-a ucis pe Abel, fratele său. Urmează prof. univ. dr. George Poede, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, care îi va introduce pe studenți în miezul problemei: „Politica – o vocație și o profesie”. Lect. univ. dr. pr. Pr. Lucian Farcaș, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul aceleiași universități, va trata despre „Despărțiri riscante: omul separat de Dumnezeu și politica, de moralitate”.

La ora 12,00 se va celebra Sfânta Liturghie. În a doua parte, studenții se vor împărți pe mai multe ateliere și vor dezbate temele prezentate. Programul zilei se va încheia cu un recital de orgă susținut de D-na Regina Nadkrenicinâi din Chișinău.

Gazda acestui eveniment va fi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, situat în str. Th. Văscăuţeanu, 6.

Participarea este liberă, masa de prânz și cina fiind asigurată de către organizatori.

Studenții care doresc să participe la această ZSS sunt rugați să se adreseze pr. dr. Fabian Doboş, capelan universitar (tel. 0756/833383, e-mail: fabiandobos@gmail.com).

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.